Scrisoare de ramas bun

Cred ca inchid acest blog. Am inceput sa scriu aici pentru ca urmaream sa ma deschid mai mult, sa fie un loc unde sa scriu ce gandesc, un loc unde am putut sa rabufnesc. De multe ori scriam fara sa stiu despre ce va fi vorba, imi lasam subconstientul sa iasa la suprafata si ma minunam eu insumi de ce port in mine cand reciteam dupa o perioada. Si mai mult decat atat, a fost locul perfect unde mi-am putut plasa toate ascunzisurile, sentimentele nespuse, locul de biciuire perfect. In ultima vreme insa, blog-ul asta a devenit un soi ciudat de jurnal si nu imi doresc asta. Am ezitat sa inchid blog-ul pentru ca au fost cativa oameni care mi-au spus ca le face bine sa citeasca, rezoneaza, isi pun intrebari. Poate ca o sa reiau scrierea blogereasca, dar in alta parte, iar tinta principala nu voi mai fi eu insumi. Asta-i tot.

Cand muzica se aude la radio si telefonul da impresia ca va suna, nu ma gandesc ca sunt undele de vina, care se intersecteaza, bla,bla,bla. Nu. Eu trebuie sa ma gandesc mereu ca o sa fie cineva care o sa sune, care ma cauta, cineva, nu stiu cine, care sa ma scoata din cercul meu. Ma invart de-o vreme intrun mare cerc si fara un impuls(revin iar la impulsuri) n-am idee cum sa ies afara. O floare, o castana, un apus... functioneaza pana la un punct. Tot la radacini ajung ori radacina-i cam putreda.

Unele victorii sunt mai greu de purtat pe umeri decat infrangerile

Miros depresia. Se apropie de mine, ma striga pe nume, pesemne ca ma cunoaste bine, se tine tare, caci vrea sa-i devin tovaras de joaca. Si eu ma blochez, nu stiu cum sa reactionez, stiu ca nu toamna-i motivul, tot eu sunt de vina, pentru ca nu am invatat sa traiesc secunda. Si depresia incearca sa ma imbie, eu incerc s-o alung, ne luptam de nebuni, pana cand eu voi renunta sau voi invata sa merg din nou. Daca spun ca am obosit, nu voi fi de rasu' lumii? Dar daca asta simt... Am obosit sa ma mai umplu de unul singur. M-am hranit pana la ultimii samburi din perioada aia de dinainte de a pleca la drum, perioada plina a vietii mele si am pornit cu hrana in buzunar. Zi de zi am muscat cate o bucata, iar azi nu a mai ramas nimic. Sigur, raman prietenii. Am cativa si e bine. Ma am pe mine in cea mai splendida victorie de pana acum cu mine insumi, impacat cu fiinta mea, dar nu e suficient... Mi-e dor de oameni pe care nu i-am vazut niciodata. As vrea sa-mi fiu de ajuns sa ma umplu. Am ramas golit de continut. Ma apropii de esenta si esenta-i goala.
Ce sa fac daca imi place poezia? Cum sa-i spun eu sufletelului meu: "in noaptea asta, renunt la tine si raman cu trupul" ? De fiecare data cand fac asta, ma simt ca o carpa murdara, uzata si inutila. Nu sunt in stare sa ma multumesc doar cu atat. E vina mea, deci. "Indura, Gheorghe, indura", aud si incerc in continuare. Sa lupt, sa nu renunt, sa urc demn, sa raman eu, sa... obosit. Of...

Asta sunt.

"Ce faci, mai, baiete?"

Vreau sa te pup. Pot?
"Da, sigur"
...
"Asta a fost sarut"
A
...

Codex Alimentarius

"Experimentul “Codex Alimentarius” incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea “Codexului”, alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). “Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.

Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de”Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca “beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta.” Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne. (S.L.)
Dumnezeu sa-i ajute pe romani.
Daca esti impotriva folosirii acestei substante, semneaza petitia online

http://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html

Alb-negru

"Such a saint, but such a whore
So self-aware, so full of shit"
Erau candva mult mai multe versuri dintro melodie ce ma transportau automat intrun timp indepartat, nu foarte indepartat, ce a lasat urme mai mult sau mai putin adanci, mai mult sau mai putin vizivile, sau pe care am reusit sa le ascund mai mult sau mai putin bine, versuri,deci, care ma trimiteau cu toata fiinta mea la tine, la copilaria mea, la neincrederea mea. E tot ce-a mai ramas, e progresul meu, mai mult sau mai putin pronuntat, palpabil sau nu, e modificarea mea, nu in cursul unei veri, ci a 21 de ani.
Asta-i tot. O fi mult, o fi putin, nu stiu. Ce simt eu acum e ca merg mai departe, cu tine in toata fiinta mea, pentru ca asa este firesc, si scriam odata ca nu pot fi om decat daca inteleg toata tacerea de ani de zile dintre noi. Am inteles-o si o duc cu mine mai departe, te iau si pe tine, nu foarte aproape de mine, mai la distanta, intratat incat sa nu-mi faci rau, sa nu-ti fac rau, sa convietuim acceptabil. Nu ma mai doare nimic ce vine dinspre tine acum, sper ca nici eu sa nu-ti produc suferinta, nu imi doresc asta, ma doare in schimb cand ii lovesti pe ceilalti, cu sau fara voia ta, ma doare cand ii ranesti pe cei dragi mie, ma doare(mai putin, ce-i drept) ca te ranesti singur.
Sunt mai aproape de toata fiinta mea, de toata carnea mea, pana la esenta, sunt mai aproape de mine, de intreg. Ma construiesc incet, dar sigur, in asa fel incat sa nu mai fiu precum o salcie ce trece de la stanga la dreapta sub influenta oricarui impuls, eul meu e compus din mii de paradoxuri, e bipolar si cel mai important, merge inainte, merge in spirala, urca demn, pentru ca, nu-i asa, se cerne lumea si nu vreau sa cad.
Si am trimis o rugamninte spre El sa ma tina de mana cand nu o sa mai pot, cand o sa ma impotmolesc in propia mea esenta mai mult sau mai putin buna, mai mult sau mai putin pura, mai mult sau mai putin plina de miez. Nu insist, nu-i bine sa insisti la El.
Am incredere in mine si in steaua mea. Ma mai opresc, ma mai lovesc cu capul de pragul de sus sau de jos si intotdeauna il vad pe celalalt, cad, ma ridic, nu vreau sa fiu adeptul obisnuintei, nu mi-e teama de schimbare, o imbratisez, cu conditia sa fie o schimbare cu miez.
Asta sunt.

E bine

Spuneam la un moment dat ca invat sa fac compromisuri. E bine sa fii constient si sa iti asumi compromisurile pe care le faci, sa incerci sa fii stapan pe ele. Problema care se pune e ca odata intrat in joc, e greu sa mai iesi. Un compromis mic duce la un alt compromis, ceva mai mare si lantul continua pana cand nu mai reusesti sa faci deosebirea intre calitate si rebut. E bine pentru ca nu am intrat in joc(inca).
E vremea sa imi masor cu grija pasii, sa calculez precis si sa aleg drumul cel mai bun pentru mine, drumul ala care poate sa-mi asigure siguranta si certitudine pe termen lung, nu doar o sclipire de cativa ani. Pentru ca mie asta-mi place, asa e, dar sa nu uitam ca port o responsabilitate in fata unor oameni care au avut si au in continuare grija sa nu fiu singur pe drum si imi dau incredere. Pentru ca am o flacara de dus mai departe.
O sa invat sa fac si compromisuri, inca n-a sosit vremea.

Despre mit

Din nou... aceleasi reactii, acelasi senzatii, dominat de acelasi impuls. Cu aceleasi dorinte, asteptari, nenorocite asteptari ce nu duc la nimic, si totusi... mitul a mai coborat un metru din cer, e mai aproape de pamant, de realitate. Nu, nu e mai aproape de mine, e doar mai aproape. A! Pieptul nu mi-a zvacnit cu aceeasi putere din prima clipa de data asta. O fi fost de vina Dyonisos. La fel, si totusi altfel.

Am scris pana acum despre (pentru):

mine, de 53 de ori,
teatru/mit, de 16 ori,
un munte, de 16 ori,
Nina, de 2 ori,
Booh, de 2 ori,
o frumusete alba, de 3 ori,
Bianca, o data,
Mazare, o data,
carti, de 6 ori,
profu', o data,
diverse, de 13 ori.

Sunt autentic pana in maduva oaselor. Sunt viu... mai putin.

"A vedea un spectacol splendid este sinonim cu a vedea livada de visini in floare. Pret de o rasuflare. Dar amintirea poate marca o viata." (George Banu - "Livada de visini, teatrul nostru. Jurnal de spectator")

Marturisire

( Echilibrul dispare)

Fii zen.
Fii zen ca sa nu recunosti ca esti infrant.
Fii zen ca sa nu te spargi in bucati.
Fii zen ca sa nu recunosti ca ai devenit de gheata.
Fii zen pentru ca a mai murit ceva din tine.
Fii zen pentru ca, brusc, centrul universului tau teatral a disparut.
Fii zen pentru ca nu cunosti altceva in afara de teatru.
Fii zen pentru ca viata ta inseamna teatru.
Sparge gheata. Sparge-o!
Descopera frumosul din tine.
Miracol. Esti viu.
Intoarce-te la radacini. "Ce mirare ca sunt"
Intoarce-te la poveste.
Bucura-te!
Ia totul asa cum e.
Crede. Spera.
Crede mai mult. Spera mai mult.
Fii viu!
Promite ca o sa ai grija de tine. Exercitiu de-o viata.
Mergi mai departe.
Nu te uita inapoi.
Nu sterge cu buretele.
Merg.

(Nu mai am nimic de pierdut)


Starea de liniste nu are nici o legatura cu starea zen. Linistea are cu totul alte surse.

Despre efectul daunator al tutunului

Sau o melodie: "Born to run", a la Bruce Springsteen.

Te iubesc, dar plec.
Cam asa s-ar reduce ultimii 2 ani.
Nu-i o noutate, nu-i prima oara cand fac asta. E un soi de solutie pe care o gasesc eu intotdeauna. Semn de lasitate, desigur. Dorinta de evadare, de asemenea. Un soi de Gaev din "Livada de visini". Si totusi, stiu bine ca e si un soi de Lopahin in mine prin alegerea asta. Repercursiunile? O victorie de scurta durata, un simt mai lucid, certitudinea ca nu exista un adevar universal, poate putina maturitate, profunzime as vrea, dar nu stiu daca o capat, stari contradictorii, un ghem nedeslusit... de-astea. Daca tot aleg altceva, s-o fac pana la capat, nu?
Deci, te iubesc, dar plec. Ma inclin.

Si acum... pe unde o fi dictionarul ala?

Memoria propiei deveniri e data de autorevelarea trecutului

La varsta de 11 ani am murit. Cand copilaria ajunge la final, poti spune ca o parte din tine pleaca. Cand copilaria ti se duce inainte de vreme, poti sa fii convins ca ai murit. La 11 ani am invatat sa joc teatru. Cand am asistat la ruinarea universului meu. Am auzit la sfarsit:"Nu te speria. Nu plec nicaieri." (Si n-ai plecat. Intr-un fel). Dar cum era sa inteleg eu ceva? Am raspuns doar:"Nu-i nimic, ma doare putin capul." Am invatat sa mint ca sa nu recunosc ca sunt mort. Te-am condamnat, nu te-am inteles, cred ca te-am si urat. Azi imi pare rau. Azi am urlat in speranta ca asa o sa dau afara tot capitolul in care tu esti perosnajul principal. Nici macar nu am pentru ce sa te iert. Nu este vina ta. Trecutul tau a fost si el foarte tulbure. Asta-i tot, de fapt. Dar de-abia azi am inteles. Nu eu trebuie sa te iert, tu trebuie sa ma ierti pe mine. Copilul a crescut mare. De azi, nu mai cumpar nici o paine.
Am avut noroc. La 17 ani, am fost nascut a doua oara. Doamne, ce om! "Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!" Viata mea va apartine. "Eu cu fiecare atom va apartin!" (Walt Whitman) Iubire,admiratie,respect. Si Walt Whitman s-a nascut pe 31 mai. Doamne, cum le potrivesti tu pe toate!
La 21 am inteles cine sunt. La 21 de ani am vazut drumul. E unul singur: spiritual. Ma rog, vorbesc de drumul meu. Eu pe-asta il aleg.
M-am inchis in mine, mi-a fost frica, am suferit, am fost indragostit, m-am descoperit, m-am speriat, m-am negat, am mers inainte, am iubit, am fost iubit (si m-am simtit din nou pur ca un prunc), am plecat la drum fara sa mai vreau acel drum, m-am indragostit, am suferit, m-am urat, m-am inteles, nu m-am acceptat, am mers inapoi, crezand ca merg inainte, m-am eliberat prin teatru, m-am acceptat, m-am iertat, imi dau seama ca nu e nimeni vinovat pentru ceea ce sunt, deci nu trebuie sa iert pe nimeni, invat sa ma iubesc.

De acum, nu ma mai dor tamplele si pieptul de cat am adunat in mine.

Da, Iubire inseamna sa daruiesti fara sa astepti nimic in schimb.

Metamorfoze

1. Sunt copilul care nu a vazut frumosul din el.
Sunt tanarul care afla ca e frumos.
Sunt barbatul care nu vrea sa creada ca nu poti atinge stralucirea daca nu ai vazut mereu frumosul.
Sunt omul care crede in Frumos.
2. Sunt copilul capabil sa tese minciuni in sir si sa traiasca in propia lui lume.
Sunt tanarul care nu vrea sa minta.
Sunt barbatul care condamna minciuna.
Sunt omul care crede in Adevar.
3. Sunt copilul care credea in Dumnezeu pur si simplu.
Sunt tanarul care a renuntat la Dumnezeu.
Sunt barbatul care alege sa creada in El.
Sunt omul care isi doreste sa ajunga la El.
4. Sunt copilul care a avut o "Nina".
Sunt tanarul care a pornit la drum fara ea.
Sunt barbatul ce isi croieste singur un nou univers.
Sunt omul care cauta Iubirea.
5. Sunt copilul cu chipul grav.
Sunt tanarul care zambeste cu sufletul si rade cu ochi de copil.
Sunt barbatul care isi doreste sa fie demn.
Sunt omul care vrea sa ajunga Om.
6. Sunt copilul mort.
Sunt tanarul care a fost nascut a doua oara.
Sunt barbatul care a cazut si azi se ridica.
Sunt omul caruia ii plac fluturii si, asemeni lor, sfarama crisalida.
7. Sunt copilul pierdut.
Sunt tanarul care nu stie cine e.
Sunt barbatul care s-a regasit.
Sunt omul care se cauta in continuare. In secret, stie exact cine e.
8. Sunt copilul insipid, incolor, inodor.
Sunt tanarul care este un haos.
Sunt barbatul care intelege ca "haotic" nu inseamna "liber".
Sunt omul care crede in Libertate.
9. Sunt copilul fricos.
Sunt tanarul ce lupta, scrasnind din dinti.
Sunt barbatul care si-a cumparat alifii ca sa mearga mai departe.
Sunt omul care crede in Curaj.
10.Sunt copilul care vrea sa ajunga la final.
Sunt tanarul care sufera ca nu ajunge la final.
Sunt barbatul care intelege ca mai important decat destinatia, e drumul.
Sunt omul care vrea sa invete Rabdarea.
11.Sunt copilul care a adunat neincredere.
Sunt tanarul care s-a urat pentru scarba adunata in el.
Sunt barbatul care vede cum atat ura, cat si iubirea, te fac sa mergi mai departe, si alege iubirea.
Sunt omul care crede ca Iubirea invinge.

Poem de dragoste (Claudiu Komartin)

Şi dacă voi plânge, voi plânge cu toată carnea
( cu tot ce ai atins
strâns
sărutat )
cu perdelele trase,
pe-aceeaşi muzică înnebunitoare
prin care îmi voi trece jugulara
ca pe o lumânare aprinsă
la ambele capete

Trece vremea...

A trecut ceva timp de cand am scos muntele din mine. Aproape un an. Cu greu, dar l-am scos. Si apoi a inceput un intreg proces de purificare. M-am regasit pe mine. Mereu am avut nevoie de cineva care sa ma ghideze pas cu pas, sa-mi spuna ce sa fac, cum, de ce. M-am oprit din drumul asta. Pentru ca am dezamagit si am ranit prea multi oameni, pentru ca m-au dezamagit si ranit prea multi oameni, am ajuns in cele din urma la punctul in care imi construiesc singur universul. Sigur ca oricine e liber sa intre in universul meu. Eu nu fortez pe nimeni. Dar de ce sa nu recunosc, imi este bine asa. Eu decid pentru mine, eu gresesc, eu platesc si nu mai depind decat de mine. In schimb insa, mi-au amortit bucati bune din suflet, s-au cicatrizat si nu stiu sa le "repar".
Cred azi ca exista in noi parti cicatrizate, care iti amortesc simturile. Cand te indragostesti si te arunci cu toata fiinta, nu te gandesti ca odata etapa iubirii incheiata, te atrofiezi, nu te gandesti ca data viitoare, vei avea mai putin de impartit. Avem impresia ca vom aveam mereu capacitatea de a darui, cu aceeasi intensitate, la infinit. Nu e chiar asa. Pentru ca mereu ne dorim mai mult, pentru ca e in noi o sete de tot, pentru ca nu ne multumim cu ce avem si ne facem proiectii care se pot sau nu implini, pentru ca suntem din ce in ce mai disperati in cautarile noastre, pentru ca un corp cald e tot ce ai nevoie intr-o noapte, pentru ca nu prea reusim sa traim secunda, pentru ca ne este frica, pentru ca fericirea ne blocheaza, pentru ca mortii si iubirii nu stim cum sa le facem fata, pentru ca nu traim pana la capat ce avem inauntrul fiintei noastre.
Si totusi, raman un idealist. Eu sper. Si vreau sa cred ca iubirea poate vindeca. Cu conditia sa fie in forma ei pura. Iubirea aia care inseamna compasiune, devotament, sacrificiu de sine. Iubirea aia care inseamna renuntarea la tine si grija pentru celalalt. Cred ca in felul asta putem uita de scarba adunata in timp, cred ca o putem lua de la capat, innoiti, cred ca ne poate fi mai bine.

Ma crezi de-ti spun ca nu trece zi fara sa ma gandesc la tine?

Mz name is Luka

My name is Luka
I live on the second floor
I live upstairs from you
Yes I think you've seen me before

If you hear something late at night
Some kind of trouble. some kind of fight
Just don't ask me what it was
Just don't ask me what it was
Just don't ask me what it was

I think it's because I'm clumsy
I try not to talk too loud
Maybe it's because I'm crazy
I try not to act too proud

They only hit until you cry
And after that you don't ask why
You just don't argue anymore
You just don't argue anymore
You just don't argue anymore

Yes I think I'm okay
I walked into the door again
Well, if you ask that's what I'll say
And it's not your business anyway
I guess I'd like to be alone
With nothing broken, nothing thrown

Just don't ask me how I am

" Cand pierdem simtul trecutului si viitorului, plutim in deriva.

Plecarile scoteau la suprafata vidul din mintea mea. Cand cineva pleca, mi se taia firul gandirii. Ce as vrea eu ar fi sa stiu ce s-a intamplat cu mine. De ce nu sunt si eu in stare sa-mi construiesc o viata? Trebuie sa se fi petrecut ceva- un spasm de ura cand nu ma mai opream din plans sau vreo reuatate, vreo meschinarie izvorata din gelozie. Vreo omisiune, un act lipsit de iubire, ceva care, pana la urma, tot n-ar explica nimic.
O clipa mi-am imaginat cum e sa fii stafie - sa te misti vesnic intr-o tacere mai adanca decat tacerea, sa ravnesti, dar sa nu poti niciodata atinge luminile caminului.
Daca e adevarat ca exista un suflet care-si ia zborul cand organismul clacheaza, probabil ca asa arata eurile noastre golite si le privim cu aceeasi oroare cu care ne uitam la victima unui accident. Eram ca un mort ingropat intr-un zid de caramida, care trage cu urechea la treburile celor vii." (Michael Cunningham - "O casa la sfarsitul lumii")

Sunt compus din "toate cele trei laturi ale triunghiului: moliciune, perversitate si vocea ratiunii."

Lumea vazuta de un adolescent

Clasa a XII-a. Ora de geografie. Ni se cere un eseu cu titlul "Lumea vazuta de un adolescent". Incep si scriu tot ce am in minte, fara sa ma opresc. Atasez cateva fragmnente:

"Lumea a fost mereu plina de violenta, de oameni meschini, inselatori, dispusi sa-si sacrifice fericirea pentru valori superficiale, nestiind ca aceasta fericire (interioara) este unica modalitate de a trai, de a exista in armonie, de a ne separa de animale si de a fi oameni.
Lumea este o jungla, iar oamenii sunt niste fiare. Sistemul de valori a fost rasturnat.
Comunicarea este elementul care incepe sa lipseasca tot mai mult din vietile noastre. Noi nu mai avem dialoguri, ci doar monologuri; chiar si cand vorbim cu cineva, de fapt, vorbim singuri."

Ma mira. Nu ce citesc, ci faptul ca nu as schimba nimic din ce am scris, Bine, poate ca as modifica putin forma. Dar ce-am gandit atunci este in esenta, ceea ce gandesc si acum. Sigur ca pe-atunci influenta lui R. in viata mea a fost definitorie. Mi-a modelat gandirea, cu toate ca nu constientizam eu prea bine asta. Eram doar un copil. Cu chipul grav, insipid, incolor, inodor, R. m-a luat de la minus infinit si mi-a indrumat pasii. "Nu spune nimic, o vorba nu scoate doua ore, dar vine in fiecare joi." Da, veneam, cum sa nu fi venit, doar descopeream acolo ceea ce visam eu in fiecare zi, era in acele doua ore toata viata mea si a tuturor celor pe care ii observam in jurul meu si pe care nu ii intelegeam de nici un fel.
Ce mult imi pare c-a trecut de-atunci...
Zilele trecute m-a sunat R. Mi-a dat o veste buna. Opera din Constanta e salvata. Ma bucur. Ma bucur mai ales pentru ca stiu cat de darmat ar fi fost daca s-ar fi desfintat. Jumatate din viata si-a lasat-o acolo. Printre ultimele cuvinte pe care mi le spune la telefon cu disperare in glas: "Hai sa visam! E tot ce ne-a ramas." Un nod mi se pune in gat. Cum sa reactionez?
Cateodata simt ca m-as urca pe pereti. Atata singuratate nu stiu cum s-o inghit. Imi da senzatii de greata. Social, sunt ca un animal salbatic. Poate putin domesticit. Doar putin si asta pentru ca incerc sa-mi controlez excesele. Cum sa ma adaptez eu la asa o lume? Dar nici nu vreau! Ma adaptez unde lucrez, dar cu siguranta nu vreau sa ma adaptez pe plan social.
Toata lumea simte criza azi. R. a simtit-o demult. E criza in interiorul nostru, dar noi acum o sesizam pentru ca ne-ataca buzunarele...
Am vorbit recent cu un om care a renuntat la avantajele unui post intrun teatru si a pornit-o pe un drum propiu. Am intrebat: "Cum?" Pe masura ce imi raspundea, aveam impresia ca vorbesc cu R. Am zambit. Pentru ca vede unde ne indreptam si nu ii place, iar daca toti se duc intr-o directie, atunci prefera sa mearga in sens invers. Ma intreb de as avea curajul asta. In teorie strig sus si tare acelasi lucru. Oare as pune si in aplicare?
Ma simt uneori ca un cersetor. "Hai, da-mi si mie. Nu vezi cum sunt?" Cersesc dragoste, ce altceva? Daca asta ma hraneste, ce sa fac? Parca am imbatranit inainte de vreme. Atata amar de timp mi-a fost lehamite de mine insumi, atat m-am supus automutilarii, am dat in mine pana am uitat cine sunt. Pentru ca am vazut o parte din mine in oglinda si m-am speriat. Frica m-a mancat pe interior. Acum cand stau in culise la "Cu soarele pe piept" si aud replica :"Du-te in baie si uita-te cum arati", nu ma mai macina pe dinauntru. Pentru ca m-am acceptat. Asta nu inseamna ca sunt Mr. Happy. E o mare diferenta intre a fi linistit si a fi fericit.
"Ai grija de tine, Cristi! Ai grija de tine, ai grija de tine!", mi-a spus d-na T. Da, invat sa am grija de mine. "Nimic nu e greu". Asta nu inseamna ca e usor, as adauga eu.


In mod cert, cele scrise mai sus se datoreaza jurnalului Oanei Pellea. A nu se intelege ca este vorba despre imitatie. E vorba despre influenta. Pentru ca e de datoria mea sa-mi caut modele.



Pentru tine: Daca o sa citesti acest post, nu te speria. Ti-am spus, imi esti precum cireasa de pe tort. Nu am nici un soi de asteptari de la tine. Te pastrez ca pe un dar.

Fara titlu

Am vazut aseara "Balanta". Sa-mi fie rusine ca de-abia acum am facut-o. Filmul mi s-a parut ca vorbeste in mare parte sau doar despre Iisus Hristos. Uneori, stiam exact ce imagine o sa urmeze. Ciudata senzatie.
Recitesc jurnalul Oanei Pellea. De data asta am inceput cu sfarsitul. Merg in sens invers. Mi se pare fain asa. Ajung la 20 februarie 2003. Citesc: "Ieri a fost primavara pana la ora 13. Dupa, a nins cu soare. "
Zambesc.

Ganduri

Ma iert.
Sunt indragostit.
Am mancat pepene galben.
N-am somn.
Lori e echilibrul meu.
Ii am pe Tom si Jerry pe perete.
Imi iubesc profesorii. Oare stiu asta?
Mi-s drag.
Bianca e doza mea de umanitate.
Vreau sa joc la vara in Constanta la Gala Absolventului.
O iubesc pe mama.
Vreau s-o intalnesc pe Nicolle.
Imi place cand ma miri. Mira-ma in continuare.
Am regasit-o pe Cosmina. E mai frumoasa acum. S-a uns si ea cu alifii.
Vreau sa ma trezesc devreme.
Ma rog. In felul meu.
Coco mi-a deschis ochii.
Mi-e dor sa exist ca Luka.
Teatrul e o intalnire. Pacat ca de multe ori ajunge sa aiba drept finalitate un spectacol.
Corina e mai matura decat mine.
As fi vrut s-o vad pe Narcis.
Sunt foarte sensibil.
Mi-e dor de Fast Forward.
As vrea sa mai joc in "Scaunele".
Castig incredere.
Ma uit prin interiorul meu. Descopar frumos. Arunc uratul la gunoi.
Renunt la gandurile inutile.
Imi sunt dragi oamenii.
Sunt linistit.
Fac curat.
Am uitat sa traiesc. Am crezut ca teatrul poate sa inlocuiasca viata. Nu-i chiar asa.
Imi cumpar alifii si ma ung cu ele. Le platesc scump.
Ascult Magic FM.
"Oscar si tanti Roz". Atat.
Nu mai sunt zen.
Am vazut drumul. E unul singur.
Ma plimb si merg la mare cand nu mi-e bine. Am fost acasa si n-am vazut marea. Ma plimb mai putin.
Mai sunt multe peste care trebuie sa trec.
Am grija de mine. Am promis. E un exercitiu de-o viata. In fiecare zi.
Am vorbit cu Jo.
A fost nevoie de 5 ani ca sa ajung in punctul asta. E bine ca a venit si acum. Putea sa nu vina niciodata.
Fac teatru din idealism, pentru ca in felul asta cred ca pot aduce o schimbare. Fac teatru pentru mine. Are efect terapeutic. Ma vindeca. Fac teatru pentru ca vreau sa ma cunosc.
Nu am asteptari, doar ca ma gandesc la tine. Si imi place sa stiu ca si tu o faci. Vreau sa impartim aceeasi respiratie.

Call me crazy

Vreau sa iau durerile tale cele mai nenorocite si sa le atrofiez sub pieptul meu si sa dam curs unei alte lumi, un alt univers sa se nasca din toate atrocitatile naostre atat de adanc impregnate in fiinta noastra si sa extirpam apoi lada de gunoi ce ne infecteaza. Pentru ca insasi dragostea uzeaza, stiu.
Vreau sa transform toate imploziile tale cele mai inversunate intro incarcatura emotionala unica, la limita puritatii.
Vreau ca prin explozia mea de iubire sa arunci toata scarba vietii si sa o aduci la mal, iar eu o s-o culeg cu grija si o sa o depozitez undeva departe, departe de tine, departe de noi.
Si vreau sa-ti desenez o luna in palma, iar atunci cand o sa te uiti la ea, sa spui:"s-a aprins luna".
Pentru ca asta am simtit si am scris aici cu primele cuvinte ce mi s-au ivit.
Sunt tot o emotie cand ma gandesc la tine.

Ma dezintegrez usor.

E ca si cum m-as intoarce in timp, alt timp, e ca si cum timpul isi schimba identitatea. De-asta nu imi place aici. Pentru ca ma intorc intrun timp in care nu mai sunt de ceva vreme, pentru ca nu vreau sa ma inchid la loc doar ca sa exist "asa cum trebuie", adica asa cum vedeti si intelegeti voi, pentru ca totul are un pret. Pentru ca eu traiesc o alta realitate si nu-i vorba ca e diferita, toti aveam realitatea noastra, doar ca ale noastre nu se pupa de nicio culoare, pentru ca eu am gresit si am mintit si acum as face mai mult rau alegand vechea cale. Pentru ca nu stiu sa traiesc altfel decat cum o fac acum, pentru ca sincer... de-abia acum incep sa traiesc. Daca reinvat sa traiesc in realitatea voastra, imi pun limite si pur si simplu m-am saturat sa spun "nu", m-am saturat sa renunt. Asa ca nu mai spun nimic si indur. Pentru ca va iubesc. In felul meu.
Nu spun ca asa este mai bine, nicidecum. E doar calea mea pe care Eu o aleg. Daca gresesc, vreau sa fie greseala mea. Altfel, devin o copie si asta nu m-a interesat niciodata. Mi se pare atat de greu sa fiu "eu", dar sa fiu copia altcuiva gasesc ca e chiar imposibil. Sigur ca o sa gresesc, dar vor fi greselile mele. In final, asta e tot ce vreau.

Caut si ma caut.

Am visat boabe de cafea si am inceput din nou sa sper. Oare n-am inteles nimic de am ramas la fel de naiv? Nu e nimic, stiu. Mint. E ceva. E un mit la care incerc sa ajung. De ce oare? Nu-mi mai ajunge pamantul, cred. Dar el e plin de tot ceea ce am nevoie. Trebuie doar sa caut in continuare. Adevarul e ca mie imi place sa visez, uneori cu incrancenare, ceea ce stiu ca nu-i bine, dar nah... ma dezvat eu la un moment dat. Ar fi cazul sa ma opresc, nu?

Timpul se dilata ... / Din toate ma hranesc(continuare)

"vorbe dulci, intregire, telefon din Italia, scumpeteo, vise colorate, mana la ureche, cafea, copil, parfum, idei, liniste, identitate, natura, regasire;

L umina, U ntdelemn, K onstantin, A pa. "

"Vrei sa vii la mine in seara asta? Vreau sa te iubesc o noapte."

Pentru ca brusc, mi s-a facut dor. Si vreau. Cum era? Da mai departe...

Singurul lucru pe care nu il vedem e ca sub noi e o lume intreaga si mai ales ca sub noi e o trambulina care ne salveaza si ne salta pe o franghie mai inalta si mai puternica.

Prietena mea, prietenul ei

Da, draga mea, ma cunosti chiar bine. Acum ceva timp, ti-as fi raspuns :"mai bine decat as vrea." Dar asta nu mai e valabil acum. Bine, nu mai e valabil in general cu nimeni, dar asta e alta poveste. Tu te-ai insurubat cumva in mine si imi place asta. Imi place si mai mult pentru ca a venit pe neasteptate, a venit intrun moment cand nevoia mea de uman atinsese cote foarte inalte. Ma tem ca raspunsul meu nu e din cauza asta atat de plin, ca eu nu ofer in mod egal. Tocmai pentru ca nu am urlat niciodata dupa tine, pentru ca e un dar minunat, iar eu nu stiu sa ma bucur atat de bine de daruri. Ori eu te iubesc. Iarta-ma, nu sunt obisnuit sa primesc daruri, sa primesc complimente, sa fiu indragit pentru ceea ce sunt. Ba nu, mint, sunt multi cei care ma iubesc, doar ca am suferit ca nu m-au iubit toti cei pe care ii iubesc eu sau nu stiu sa-mi arate ca ma iubesc. Cum nici eu nu stiu acum si sper sa nu devin ca ei. Ca asa am adunat atatea in mine si nu stiu cum sa daruiesc mai departe. Dar invat.
Nu, draga mea, nu ma cunosti intru totul. Dar asta se intampla deliberat. Trebuie sa te surprind mereu. Altfel, te-ai plictisi. Nu crezi?
Te gandesc de bine.

Ciclu. Anii '60

Alt univers construiesc de o vreme, e nou, are nuante calde si putin alb (sper la tot mai mult alb), e universul ala de-l visam de cand eram eu tanc si ma proiectam cu ani inainte, e universul recladit. Toate lumea ce-am construit-o in ultimii trei ani de zile, incepand cu anul meu de gratie(cum imi place mie sa-i spun), cel mai bun si cel mai prost deopotriva, cel mai plin, deci, s-a naruit in ultimele luni. E multa liniste in mine si n-as spune ca e infiorator de multa... E liniste, e pace, e caldura, e dragoste multa, pura ca de copil, e frumusete ce sclipeste de ea insasi. Toate minciunile tesute in jurul meu ca panza de paianjen se sting acum, se modifica, se diminueaza si ce creste e suma tuturor universurilor ce mi le-am creat in timp. E "Intoarcerea acasa", iar eu sunt soldatul lui Bernhard Schlink care incearca sa-si schimbe povestea de data asta, caci eu las fantomele trecutului in urma si vreau sa cred. Sa cred ca o sa trec peste, ca o sa ma impac, ca o sa vorbesc, ca o sa (ma) iert.

Visez

Visez des in ultima vreme. Colorat. Tot ce fac pe parcursul unei zile, tot ce gandesc ajunge in vis cu alte nuante. Nuantele mele. E cald si e bine la mine in vis, e un amestec ciudat de dorinte ce se implinesc, de vise palpabile. Ici o sfoara, apoi eu si putin teatru, un zambet, o atingere si sunt fericit. "Pulseaza lunga vreme in orologi cu pasii uniformi".

Je t'aime (cu si despre franceza)

Am dat odata un test la limba engleza raspunzand la intrebarea: "Care sunt avantajele de a sti o limba straina?" si eu vorbit despre... franceza. 11 ani mi s-a predat la scoala limba asta si nu am fost in stare sa invat decat vreo 3 cuvinte. Am scris atunci ca mi-ar placea sa am sansa de a juca un rol de care sa ma indragostesc iremediabil, iar singura conditie sa fie aceea de a sti limba franceza. Si evident, sa nu primesc rolul. Invatatura de minte. Asta nu inseamna ca nu imi este draga, chiar imi place foarte tare. Si uite asa am capatat eu o atractie ciudata pentru franceza ca pentru oamenii aia pe care i-ai vazut de cateva ori si care te atrag ca un magnet, pentru ca iti dau impresia ca ii cunosti de-o viata si ca sunt foarte aproape de tine; ori, ei sunt departe rau de tot... In orice caz, mie imi place sa folosesc alea trei cuvinte de le stiu in franceza cu oamenii care imi sunt foarte dragi, alea trei boaebe de limba le repet cu fiecare ocazie. Undeva e dorinta mea de a spune ca apreciez ce inca nu am pierdut din acei oameni (carora le adresez franceza mea minunata) sau poate tocmai ceea ce am pierdut. Atat.

Draga Dumnezeu,

Eu vreau sa cred in Tine. E la urma urmei, o alegere. Eu te aleg pe Tine. Si cred ca si Tu ma alegi pe mine, nu pentru ca nu as avea pacate, ci pentru ca oricate greseli am facut, Tu le ierti. Nu stiu cum faci asta. Eu nu pot sa iert atat de usor. Ma inveti?
Mi-e dor de Tine, mi-e dor de momentele alea cand intram in biserica si mergeam pana aproape de altar si ma asezam in genunchi si priveam fermecat in jurul meu. Mi-e dor de bunatate, Doamne. Parca asa m-am inrait si atata rautate e peste tot.
Si acum nu cred ca esti suparat pe mine pentru ce-am facut (si fac), pentru ce-am gandit (si inca mai gandesc). Pentru ca daca ai fi suparat pe asa ceva, nu cred ca ai darui atata, Doamne. Inca mi-e greu sa intru in biserica asa cum o faceam, dar nu cred ca doar acolo Te gasesc.
Imi face bine sa scriu aici, e ca o terapie. Eu vreau sa cred. Da, e greu sa nu te revolti uneori, dar daca esti prin preajma, cred ca o sa-mi fie mai usor. Te gandesc de bine, Doamne-Doamne si iti multumesc ca esti langa mine.
Ps. : Iti multumesc pentru ca am putut sa vad ingerul ce nu-l mai vazusem nicicand. A fost frumos. E frumos.
Te pup,
Cristi

Thomas Mann

In definitiv, in lume nu exista decat o singura problema: cum sa razbati? cum sa ajungi la larg? cum sa sfarami crisalida si sa devii fluture?

Si-a cazut, si... m-am ars.

Mi se invalmasesc ideile in cap. In fine...
Intuitia nu mi-a functionat indeajuns de bine. Important e ca am ramas in picioare. Vorba cuiva de care in treacat fie spus, mi-e un dor nebun, prefer mai putin, dar sa pot dormi noaptea linistit. E altceva acum, e cu totul altceva, din toate punctele de vedere. Merg mai departe. Fara sa ma mint, fara regrete, fara spaime, eliberat de tot ce-a fost rau. Se cerne lumea si sper sa nu cad .
Parca retraiesc momente, acum am senzatia foarte clara ca totul e un ciclu, un imens ciclu. Ma intorc in timp, mult in timp, pe cand eram eu naiv si prost si inconstient... Am spus ca inconstienta nu e de condamnat, dar parca si sa platesti pentru ea nu e prea corect. Ori eu platesc pentru o greseala de cand eram de-o schioapa. Poate ca asa trebuie, poate ca altul e drumul meu. Si totusi, "nu vorbi cu toti zurlii, da-i in scris porunca mortii, sa-mi ia calul, nu copiii". Ah! NU. Nu e greseala, e revers. Pe care vreau sa mi-l asum.
Nici nu stiu daca eu chiar nu mai cred in profeti, cert e ca acum imi croiesc drumul meu, al meu si numai al meu. Ca o sa fie bun, ca o sa fie rau, e al meu. Acum ma simt in stare sa nu mai depind de nimeni. Nu mai vreau si nu mai caut nimic, cu exceptia umanului din ceilalti. De el am nevoie al naibii de tare.
"Discerne, discerne, discerne!" asa mi-a spus mie un inger odata (am avut multi ingeri de partea mea). Da, asta fac acum.
E bine sa uiti din cand in cand cat de singur esti. Asa cum e bine si sa uiti de tine. Si sa revii apoi. Alt inger... pe care nici nu l-am vazut vreodata. Inca...
Ma dor tamplele si pieptul de cat am adunat in mine (e laitmotiv de-acum. Ca Ghilgames). Si vreau sa plec sa caut boabele de cafea. Inca mai sper. Doamne, ce naiv sunt!

Ne pisam in sus si asteptam sa cada.

Cehonte

Ce face Antosa din oameni?
R: Ii elibereaza.

Ma dreg.

Era o vreme cand eram prea naiv
Era o vreme cand eram prea timid
Era o vreme cand spuneam "nu pot"
Era o vreme cand visam cu incrancenare
Era o vreme cand imi plangeam de mila
Era o vreme cand nu constientizam
Era o vreme cand ma temeam
Era o vreme cand nu credeam
Era o vreme cand nu comunicam
Era o vreme cand nu ascultam
Era o vreme.

Anatomie

Am privirea sparta in mii de bucati, mai mici, mai mari, am ganduri ce trec peste ani, peste oameni si furnici, am dorinte lasate in timp, am un trecut blocat, un prezent stupid si un viitor alb negru. Un timp al naibii de zen de care nu ma mai sinchisesc. Am ochii rosii din ce in ce mai des si priviri in gol si zambete de-o inocenta schioapa, am trairi externe, folosesc tot mai rar pansamentele, mi-e dor din ce in ce mai aprins de orice, de oricine, de tot ce-i viu. Nu e nici o schimbare, e modificare.
In continuare ma dor tamplele de atata cugetat si pieptul de cat am adunat in mine.

Impuls

Cand am plecat, a mirosit a cafea. Cafeaua aia care m-a patruns, trezindu-mi simturile amortite si altele noi au aparut ca melcii dupa ploaie.
M-am scuturat si am vrut sa merg mai departe, sa alung izul de cafea, sa ma departez de el si sa fug, dar simturile imi erau deja amortite, mult mai amortite decat inaintea impulsului primit si as fi vrut sa raman blocat in timp, in asteptarea aia dulce amaruie care m-a invaluit. Am alergat, am luat-o la goana, privirea insa mi se ducea mereu in spate, obsesiv, ca un reflex creat de piticii creierilor mei; alergam ca un zanatec, mintea mea o luase razna, stomacul mi se intorcea pe toate partile, se rasucea si pentru prima oara mi-am dorit sa fi ramas acolo, sa nu ma intorc, eu, singurul ramas care inca mai sustine ca a fost cea mai buna alegere, acum mi-as fi dorit sa raman in toata agitatia aia, printre furnici...

Miros de cafea in noapte

Dar cine spune ca m-am pierdut, cine spune ca trebuie sa ma regasesc, cine spune?
Poate ca stiu de fapt, exact cine sunt. Si sa fim seriosi, mirosul de cafea o sa-mi placa intotdeauna. Nu sunt vreun Ghilgames ratacitor sau mai bine zis, m-am saturat sa fiu. Doar ca acum e altceva, e cu totul altceva.

24 noiembrie '07

Multumesc.

Jurnal

"Ce-mi place: BUNUL-SIMŢ. Să râd. Să spăl vase. Să dorm. Când oamenii zâmbesc. Copiii. Casele, obiectele vechi. Bucuria, pur şi simplu. Să stau în iarbă. Inteligenţa umorului. Să văd oameni fericiţi.

Sinceritatea. Căldura. Întunericul de la începutul spectacolului. Să întâlnesc oameni inteligenţi. Ploaia. Armonia. Să fiu protejat şi să protejez.

Dragostea. Albul şi negrul. Delicateţea. A dărui. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plânge. Răsăritul.
Să visez. Calmul. Happy-endul. Să-mi pun întrebări. Briza. Certitudinea că nu există moarte. Să fac lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. Misterul.

Aventura lecturii. Să dau roată prin creierul meu. Să fiu îndrăgostit. Să mă lupt cu defectele mele. Să mă împac cu oameni cu care la un moment dat nu m-am înţeles. Să merg pe jos. Senzaţia de a fi şi de a nu fi aici şi acum, în acelaşi timp. Oamenii simpli. Oamenii. Pacea.

Comunicarea. Mama. Amintirile. Înfrângerea răutăţilor din mine. Să fac cumpărături. Să văd lumea. Să caut în tot fărâma de bun şi frumos. Parcurile. Independenţa mea. Să mă caut şi să mă uit din când în când”. (Oana Pellea)

Am luat ce am simtit ca mi se potriveste mie.

Neverland

Mereu le-am spus celor din jur ca nu sunt un om bun. Eram constient de imaginea copilului inocent pe care o creez instantaneu si am simtit ca e de datoria mea sa-i avertizez ca aparentele inseala. Nu sunt insa chiar atat de rau pe cat ma vedeam. A fost nevoie sa treaca un Richard si un Repede inainte peste mine ca sa inteleg asta. Dar as putea fi un om mai bun. As putea incerca. Ma sperie vidul pe care-l formeaza neincrederea in sine, haul care se creeaza in jurul ei e cel putin infiorator. Pentru ca te termina, te omoara fara ca macar sa-ti dai seama.

In orasul meu...

... scara valorilor s-a rasturnat
... bunul simt a murit
... oamenii nu mai zambesc
... se construiesc case... pe facebook
... mitocania e in floare
... si superficialitatea e in floare
... afectiunea se cumpara
... se rasteste, se tipa, se urla. pe silent. sa nu te-auda vecinu'...
... se muta statia de autobuz direct in strada. si asta e o isprava
... oamenii poarta ochelari de cal
... oamenii nu sunt boemi,doar pretind a fi
... se practica spiritul de turma
... incultura e o mandrie
... amintirile se sterg repede
... oamenii se schimba dupa... val
... te depersonalizezi usor
... trebuie sa ai grija, caci desi "unele fiinte vin pe lumea aceasta cu multe haruri", la fel de adevarat e ca "ele risca sa le risipeasca, daca nu se cunosc pe sine" (je t'aime)
... se trancaneste, dar nu se comunica
... se uita. sa fii om.
Si din pacate, toate acestea sunt molipsitoare.

Asta nu-i orasul meu.

Invat sa fac compromisuri

"Nu se poate trai fara compromisuri. Totul e o chestiune de prioritati si de simt al valorilor. Compromisurile sunt legea co-existentei, legea pastrarii valorilor umane in contextul istoric si social. Nu se poate trai in acest context refuzand orice compromis, dupa cum nu se poate realiza ceva fara un anumit oprtunism, mai corect spus un anumit simt al oportunitatii. Trebuie sa stii ce e oportun de facut pentru ca o valoare sa se poata afirma si mentine. Trebuie sa ramai arbitrul compromisurilor tale, simtul oportunitatii sa nu te faca sa aluneci pe panta oportunismului rentabil, conjunctural. Poti concede, dar nu trebuie sa cedezi." ("Despre lucrurile cu adevarat importante")
Am citat din Paleologu. Nu de alta, dar scrie el mai bine decat as putea face-o eu. Sper doar sa ajung in Italia sa vad Rubiconul.

Liniste

Fac implozii mai rar in ultima vreme. Si n-as putea spune ca explodez mai des. Pur si simplu e liniste. Dupa mult timp, am inceput sa ma limpezesc si e bine. Nu stiu pana cand si nici nu-mi pasa. Cert e ca mi-e bine acum. Invat ca nu sunt responsabil pentru destinul celorlalti, ci doar pentru al meu, invat sa fiu mai putin orgolios, dar Doamne, cat mai am de lucrat la asta, invat sa fiu mai putin incapatanat, sa ma multumesc pe mine. Pe scurt, "invat di toatie"... cum s-ar spune. Nu mai caut acelasi drum; aveam prostul obicei sa o pornesc mereu pe un singur drum, chit ca mi-o luam in bot in cel mai crunt mod. Nu ma mai zvarcolesc de nebun, nu ma mai simt incorsetat la fiecare privire, la fiecare gest, nu mai traiesc dupa si pentru ceilalti. Traiesc pentru mine. Sper sa nu fie un semn de egoism...

1 an jumate'...

" Cub rubic, 4 ore de dragoste nebuna, Un aspirator pentru bunica, Duritate, Tandala, Revelatii, Intelegere, Negare, Suflet tare, Teama, Disperare, Treplevisme, Obsesie, Actoria in sange, Duda, Bolnavul si Toanette, Indurare, Confesiuni, Parastas, Pasiune, Analiza, Naivitate, Neliniste, Masturbinio, Neincredere, Moliere, Pulsatii, Travesti, Extaz, Cel mai ipocrit si mai fatarnic, Dumnezeu, Caragiale, Automutilare, Timiditate, Soarele pe piept, Plimbari in miez de noapte, Orgoliu, Admiratie, Credinta, Disciplina, Prietenie vs. colegialitate, Negatia stopeaza creatia, Soni, Defulare, Toffolo, Sex, Rabufnire, Frustrari, Fast forward, Trecut, Copou, Reprimare, Alifii, Betii, Tu distrugi teatrul, Descoperire, Sclipre a ochilor, Ai grija de tine,Cristi,ai grija de tine,ai grija de tine, Agonie, Orlando, Incredere de sine, Durere, Lacrima, Dor, Haotic, Richard, Mecanicizare, Oricum,ai ascuns bine asta, Pansament, Prea mult bun simt, Lac, Fericire, Sa nu te pierzi, Acceptare, Inger pazitor "

Din toate ma hranesc.
Un an jumate'... Parc-au trecut cinci.

...

Ia-ma de mana si spune-mi ca totul va fi bine. Ia-ma de mana si arata-mi drumul. Alt drum.

Running Up That Hill

Sar etape, sar praguri, sar oameni, sar si iar sar si nu ma mai opresc. As vrea, dar am intrat in mecanism si daca o fac, poate nu mai prind niciun tren. Si eu vreau sa prind trenul. Si atunci sar, sar intruna. Peste mine, peste tine, nu conteaza. Pana cand? Nu stiu. Sunt multe intrebari fara raspuns, sunt multe raspunsuri fara semn de intrebare si se amesteca in continuu. Delirez in stari de mult apuse, in stari pe cale sa se nasca, delirez si sar.
Ma dor tamplele de atata cugetat si pieptul de cat am adunat in mine.

If i only could make a deal with God

Ma plimb prin Copou.

Ma umplu.

Stop chasing shadows. Just enjoy the ride.

Treplevisme. Sau nu.

S-au dus elefantii in palma, s-au dus si privirile spre stanga, s-a dus durerea si bucuria, emotia, nelinistea noptii... s-au dus toate. Au disparut in timp, putin cate putin.
Am uitat. In sfarsit.

M-am eliberat.

Cum sa exist eu fara tine?

Am simtit ca nu mai am aer, ca lumea a spus punct brusc si ca eu nu mai am ce cauta in ea. Am crezut ca o sa am siroaie de lacrimi pe obraji, ca o sa ajung sa repet constant "nu pot" si "nu mai vreau" si poate si un patetic "de ce eu?". N-a fost asa. Am oprit lumea in loc pentru cateva clipe, doar pentru mine. M-am plasat in centrul universului si am stat, asteptand acel ceva care sa ma doboare. Sau nu. Mi-am spus ca nu stiu sa exist fara tine si m-am mintit. E doar mai trist. Dar nu-i nimic, totul in jur e din ce in ce mai trist. De acum mi-e bine. Am invatat sa exist singur. Si asta se invata.

Mi-e bine azi

Da,azi mi-e bine. Ma fericesc si poate, fericesc. Azi ma bucur si sper sa bucur.Mi-e un dor nebun de voi de atunci, de mine de-atunci(desi mi-e si rau de mine de atunci). Sper sa fie bine.

Despre lucrurile cu adevarat importante

"Realitatea cea mai de pret, realitatea, repet, este sufletul. Nu exista nenorocire mai mare decat cea de a-ti "pierde sufletul"; a nu intelege asta, a fi indiferent la pierderea propiului suflet e pur si simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodata o scuza, ci o circumstanta agravanta." (Al. Paleologu)

Filoftei Doroftei

Let me take you there

Jumatate om, jumatate inger.

C: Asta-i concluzia pe care am tras-o. Ce crezi? E adevarat?
G: Da, este. Depinde acum de tine ce vrei sa fii mai mult.
C: Da... stiu. Dar sunt atat de multe care ma trag in jos.
G: Da. Asa este.
C: Ce sa fac?
G: Tu ce crezi?
C: Nu stiu. De-asta te intreb pe tine. Ajuta-ma!
G: Elibereaza-te.
C: Da,stiu, dar nu e atat de simplu. In teorie e usor, dar in practica...
G: O sa reusesti. Crede in tine si o sa reusesti.
C: Da, vreau.
G: Bun.
C: Gata? Nu-mi mai spui nimic?
G: Ai grija de tine.
C: Incerc.
G: Incearca mai mult.

Aberatii

E cel putin ciudat cu cata usurinta acceptam sa ne automutilam. Din n motive. Suntem de acord si chiar zambim, gandindu-ne ca prin sacrificiul nostru se schimba ceva. Ceva mai presus de noi.
Nu regret ca am acceptat pentru ca nu cred ca a fost in van. Scopul a fost atins. Prin alte mijloace intradevar, dar in definitiv, asta nu are nicio importanta. Si cred ca mutilarea a avut si ea o parte buna in poveste, intrun fel sau altul.
Ma simt insa foarte pacalit. Pentru ca eu vreau sa cred in oameni. Sunt dezamagit si secatuit. Nu mai am vlaga nici pentru mine insumi. Cum sa ma mai lupt eu acum?
Imi pare rau ca nu intelegm mai repede sa invatam din greseli. Nu de alta, dar ne-ar fi mai usor. In general. N-am mai fi niste oameni slabi. Si tristi.

Unde esti, Urania?