Lumea vazuta de un adolescent

Clasa a XII-a. Ora de geografie. Ni se cere un eseu cu titlul "Lumea vazuta de un adolescent". Incep si scriu tot ce am in minte, fara sa ma opresc. Atasez cateva fragmnente:

"Lumea a fost mereu plina de violenta, de oameni meschini, inselatori, dispusi sa-si sacrifice fericirea pentru valori superficiale, nestiind ca aceasta fericire (interioara) este unica modalitate de a trai, de a exista in armonie, de a ne separa de animale si de a fi oameni.
Lumea este o jungla, iar oamenii sunt niste fiare. Sistemul de valori a fost rasturnat.
Comunicarea este elementul care incepe sa lipseasca tot mai mult din vietile noastre. Noi nu mai avem dialoguri, ci doar monologuri; chiar si cand vorbim cu cineva, de fapt, vorbim singuri."

Ma mira. Nu ce citesc, ci faptul ca nu as schimba nimic din ce am scris, Bine, poate ca as modifica putin forma. Dar ce-am gandit atunci este in esenta, ceea ce gandesc si acum. Sigur ca pe-atunci influenta lui R. in viata mea a fost definitorie. Mi-a modelat gandirea, cu toate ca nu constientizam eu prea bine asta. Eram doar un copil. Cu chipul grav, insipid, incolor, inodor, R. m-a luat de la minus infinit si mi-a indrumat pasii. "Nu spune nimic, o vorba nu scoate doua ore, dar vine in fiecare joi." Da, veneam, cum sa nu fi venit, doar descopeream acolo ceea ce visam eu in fiecare zi, era in acele doua ore toata viata mea si a tuturor celor pe care ii observam in jurul meu si pe care nu ii intelegeam de nici un fel.
Ce mult imi pare c-a trecut de-atunci...
Zilele trecute m-a sunat R. Mi-a dat o veste buna. Opera din Constanta e salvata. Ma bucur. Ma bucur mai ales pentru ca stiu cat de darmat ar fi fost daca s-ar fi desfintat. Jumatate din viata si-a lasat-o acolo. Printre ultimele cuvinte pe care mi le spune la telefon cu disperare in glas: "Hai sa visam! E tot ce ne-a ramas." Un nod mi se pune in gat. Cum sa reactionez?
Cateodata simt ca m-as urca pe pereti. Atata singuratate nu stiu cum s-o inghit. Imi da senzatii de greata. Social, sunt ca un animal salbatic. Poate putin domesticit. Doar putin si asta pentru ca incerc sa-mi controlez excesele. Cum sa ma adaptez eu la asa o lume? Dar nici nu vreau! Ma adaptez unde lucrez, dar cu siguranta nu vreau sa ma adaptez pe plan social.
Toata lumea simte criza azi. R. a simtit-o demult. E criza in interiorul nostru, dar noi acum o sesizam pentru ca ne-ataca buzunarele...
Am vorbit recent cu un om care a renuntat la avantajele unui post intrun teatru si a pornit-o pe un drum propiu. Am intrebat: "Cum?" Pe masura ce imi raspundea, aveam impresia ca vorbesc cu R. Am zambit. Pentru ca vede unde ne indreptam si nu ii place, iar daca toti se duc intr-o directie, atunci prefera sa mearga in sens invers. Ma intreb de as avea curajul asta. In teorie strig sus si tare acelasi lucru. Oare as pune si in aplicare?
Ma simt uneori ca un cersetor. "Hai, da-mi si mie. Nu vezi cum sunt?" Cersesc dragoste, ce altceva? Daca asta ma hraneste, ce sa fac? Parca am imbatranit inainte de vreme. Atata amar de timp mi-a fost lehamite de mine insumi, atat m-am supus automutilarii, am dat in mine pana am uitat cine sunt. Pentru ca am vazut o parte din mine in oglinda si m-am speriat. Frica m-a mancat pe interior. Acum cand stau in culise la "Cu soarele pe piept" si aud replica :"Du-te in baie si uita-te cum arati", nu ma mai macina pe dinauntru. Pentru ca m-am acceptat. Asta nu inseamna ca sunt Mr. Happy. E o mare diferenta intre a fi linistit si a fi fericit.
"Ai grija de tine, Cristi! Ai grija de tine, ai grija de tine!", mi-a spus d-na T. Da, invat sa am grija de mine. "Nimic nu e greu". Asta nu inseamna ca e usor, as adauga eu.


In mod cert, cele scrise mai sus se datoreaza jurnalului Oanei Pellea. A nu se intelege ca este vorba despre imitatie. E vorba despre influenta. Pentru ca e de datoria mea sa-mi caut modele.



Pentru tine: Daca o sa citesti acest post, nu te speria. Ti-am spus, imi esti precum cireasa de pe tort. Nu am nici un soi de asteptari de la tine. Te pastrez ca pe un dar.