Si-a cazut, si... m-am ars.

Mi se invalmasesc ideile in cap. In fine...
Intuitia nu mi-a functionat indeajuns de bine. Important e ca am ramas in picioare. Vorba cuiva de care in treacat fie spus, mi-e un dor nebun, prefer mai putin, dar sa pot dormi noaptea linistit. E altceva acum, e cu totul altceva, din toate punctele de vedere. Merg mai departe. Fara sa ma mint, fara regrete, fara spaime, eliberat de tot ce-a fost rau. Se cerne lumea si sper sa nu cad .
Parca retraiesc momente, acum am senzatia foarte clara ca totul e un ciclu, un imens ciclu. Ma intorc in timp, mult in timp, pe cand eram eu naiv si prost si inconstient... Am spus ca inconstienta nu e de condamnat, dar parca si sa platesti pentru ea nu e prea corect. Ori eu platesc pentru o greseala de cand eram de-o schioapa. Poate ca asa trebuie, poate ca altul e drumul meu. Si totusi, "nu vorbi cu toti zurlii, da-i in scris porunca mortii, sa-mi ia calul, nu copiii". Ah! NU. Nu e greseala, e revers. Pe care vreau sa mi-l asum.
Nici nu stiu daca eu chiar nu mai cred in profeti, cert e ca acum imi croiesc drumul meu, al meu si numai al meu. Ca o sa fie bun, ca o sa fie rau, e al meu. Acum ma simt in stare sa nu mai depind de nimeni. Nu mai vreau si nu mai caut nimic, cu exceptia umanului din ceilalti. De el am nevoie al naibii de tare.
"Discerne, discerne, discerne!" asa mi-a spus mie un inger odata (am avut multi ingeri de partea mea). Da, asta fac acum.
E bine sa uiti din cand in cand cat de singur esti. Asa cum e bine si sa uiti de tine. Si sa revii apoi. Alt inger... pe care nici nu l-am vazut vreodata. Inca...
Ma dor tamplele si pieptul de cat am adunat in mine (e laitmotiv de-acum. Ca Ghilgames). Si vreau sa plec sa caut boabele de cafea. Inca mai sper. Doamne, ce naiv sunt!