" Cand pierdem simtul trecutului si viitorului, plutim in deriva.

Plecarile scoteau la suprafata vidul din mintea mea. Cand cineva pleca, mi se taia firul gandirii. Ce as vrea eu ar fi sa stiu ce s-a intamplat cu mine. De ce nu sunt si eu in stare sa-mi construiesc o viata? Trebuie sa se fi petrecut ceva- un spasm de ura cand nu ma mai opream din plans sau vreo reuatate, vreo meschinarie izvorata din gelozie. Vreo omisiune, un act lipsit de iubire, ceva care, pana la urma, tot n-ar explica nimic.
O clipa mi-am imaginat cum e sa fii stafie - sa te misti vesnic intr-o tacere mai adanca decat tacerea, sa ravnesti, dar sa nu poti niciodata atinge luminile caminului.
Daca e adevarat ca exista un suflet care-si ia zborul cand organismul clacheaza, probabil ca asa arata eurile noastre golite si le privim cu aceeasi oroare cu care ne uitam la victima unui accident. Eram ca un mort ingropat intr-un zid de caramida, care trage cu urechea la treburile celor vii." (Michael Cunningham - "O casa la sfarsitul lumii")

Sunt compus din "toate cele trei laturi ale triunghiului: moliciune, perversitate si vocea ratiunii."