Scrisoare de ramas bun

Cred ca inchid acest blog. Am inceput sa scriu aici pentru ca urmaream sa ma deschid mai mult, sa fie un loc unde sa scriu ce gandesc, un loc unde am putut sa rabufnesc. De multe ori scriam fara sa stiu despre ce va fi vorba, imi lasam subconstientul sa iasa la suprafata si ma minunam eu insumi de ce port in mine cand reciteam dupa o perioada. Si mai mult decat atat, a fost locul perfect unde mi-am putut plasa toate ascunzisurile, sentimentele nespuse, locul de biciuire perfect. In ultima vreme insa, blog-ul asta a devenit un soi ciudat de jurnal si nu imi doresc asta. Am ezitat sa inchid blog-ul pentru ca au fost cativa oameni care mi-au spus ca le face bine sa citeasca, rezoneaza, isi pun intrebari. Poate ca o sa reiau scrierea blogereasca, dar in alta parte, iar tinta principala nu voi mai fi eu insumi. Asta-i tot.

Cand muzica se aude la radio si telefonul da impresia ca va suna, nu ma gandesc ca sunt undele de vina, care se intersecteaza, bla,bla,bla. Nu. Eu trebuie sa ma gandesc mereu ca o sa fie cineva care o sa sune, care ma cauta, cineva, nu stiu cine, care sa ma scoata din cercul meu. Ma invart de-o vreme intrun mare cerc si fara un impuls(revin iar la impulsuri) n-am idee cum sa ies afara. O floare, o castana, un apus... functioneaza pana la un punct. Tot la radacini ajung ori radacina-i cam putreda.

Unele victorii sunt mai greu de purtat pe umeri decat infrangerile

Miros depresia. Se apropie de mine, ma striga pe nume, pesemne ca ma cunoaste bine, se tine tare, caci vrea sa-i devin tovaras de joaca. Si eu ma blochez, nu stiu cum sa reactionez, stiu ca nu toamna-i motivul, tot eu sunt de vina, pentru ca nu am invatat sa traiesc secunda. Si depresia incearca sa ma imbie, eu incerc s-o alung, ne luptam de nebuni, pana cand eu voi renunta sau voi invata sa merg din nou. Daca spun ca am obosit, nu voi fi de rasu' lumii? Dar daca asta simt... Am obosit sa ma mai umplu de unul singur. M-am hranit pana la ultimii samburi din perioada aia de dinainte de a pleca la drum, perioada plina a vietii mele si am pornit cu hrana in buzunar. Zi de zi am muscat cate o bucata, iar azi nu a mai ramas nimic. Sigur, raman prietenii. Am cativa si e bine. Ma am pe mine in cea mai splendida victorie de pana acum cu mine insumi, impacat cu fiinta mea, dar nu e suficient... Mi-e dor de oameni pe care nu i-am vazut niciodata. As vrea sa-mi fiu de ajuns sa ma umplu. Am ramas golit de continut. Ma apropii de esenta si esenta-i goala.
Ce sa fac daca imi place poezia? Cum sa-i spun eu sufletelului meu: "in noaptea asta, renunt la tine si raman cu trupul" ? De fiecare data cand fac asta, ma simt ca o carpa murdara, uzata si inutila. Nu sunt in stare sa ma multumesc doar cu atat. E vina mea, deci. "Indura, Gheorghe, indura", aud si incerc in continuare. Sa lupt, sa nu renunt, sa urc demn, sa raman eu, sa... obosit. Of...

Asta sunt.

"Ce faci, mai, baiete?"

Vreau sa te pup. Pot?
"Da, sigur"
...
"Asta a fost sarut"
A
...

Codex Alimentarius

"Experimentul “Codex Alimentarius” incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea “Codexului”, alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). “Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.

Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de”Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca “beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta.” Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne. (S.L.)
Dumnezeu sa-i ajute pe romani.
Daca esti impotriva folosirii acestei substante, semneaza petitia online

http://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html

Alb-negru

"Such a saint, but such a whore
So self-aware, so full of shit"
Erau candva mult mai multe versuri dintro melodie ce ma transportau automat intrun timp indepartat, nu foarte indepartat, ce a lasat urme mai mult sau mai putin adanci, mai mult sau mai putin vizivile, sau pe care am reusit sa le ascund mai mult sau mai putin bine, versuri,deci, care ma trimiteau cu toata fiinta mea la tine, la copilaria mea, la neincrederea mea. E tot ce-a mai ramas, e progresul meu, mai mult sau mai putin pronuntat, palpabil sau nu, e modificarea mea, nu in cursul unei veri, ci a 21 de ani.
Asta-i tot. O fi mult, o fi putin, nu stiu. Ce simt eu acum e ca merg mai departe, cu tine in toata fiinta mea, pentru ca asa este firesc, si scriam odata ca nu pot fi om decat daca inteleg toata tacerea de ani de zile dintre noi. Am inteles-o si o duc cu mine mai departe, te iau si pe tine, nu foarte aproape de mine, mai la distanta, intratat incat sa nu-mi faci rau, sa nu-ti fac rau, sa convietuim acceptabil. Nu ma mai doare nimic ce vine dinspre tine acum, sper ca nici eu sa nu-ti produc suferinta, nu imi doresc asta, ma doare in schimb cand ii lovesti pe ceilalti, cu sau fara voia ta, ma doare cand ii ranesti pe cei dragi mie, ma doare(mai putin, ce-i drept) ca te ranesti singur.
Sunt mai aproape de toata fiinta mea, de toata carnea mea, pana la esenta, sunt mai aproape de mine, de intreg. Ma construiesc incet, dar sigur, in asa fel incat sa nu mai fiu precum o salcie ce trece de la stanga la dreapta sub influenta oricarui impuls, eul meu e compus din mii de paradoxuri, e bipolar si cel mai important, merge inainte, merge in spirala, urca demn, pentru ca, nu-i asa, se cerne lumea si nu vreau sa cad.
Si am trimis o rugamninte spre El sa ma tina de mana cand nu o sa mai pot, cand o sa ma impotmolesc in propia mea esenta mai mult sau mai putin buna, mai mult sau mai putin pura, mai mult sau mai putin plina de miez. Nu insist, nu-i bine sa insisti la El.
Am incredere in mine si in steaua mea. Ma mai opresc, ma mai lovesc cu capul de pragul de sus sau de jos si intotdeauna il vad pe celalalt, cad, ma ridic, nu vreau sa fiu adeptul obisnuintei, nu mi-e teama de schimbare, o imbratisez, cu conditia sa fie o schimbare cu miez.
Asta sunt.

E bine

Spuneam la un moment dat ca invat sa fac compromisuri. E bine sa fii constient si sa iti asumi compromisurile pe care le faci, sa incerci sa fii stapan pe ele. Problema care se pune e ca odata intrat in joc, e greu sa mai iesi. Un compromis mic duce la un alt compromis, ceva mai mare si lantul continua pana cand nu mai reusesti sa faci deosebirea intre calitate si rebut. E bine pentru ca nu am intrat in joc(inca).
E vremea sa imi masor cu grija pasii, sa calculez precis si sa aleg drumul cel mai bun pentru mine, drumul ala care poate sa-mi asigure siguranta si certitudine pe termen lung, nu doar o sclipire de cativa ani. Pentru ca mie asta-mi place, asa e, dar sa nu uitam ca port o responsabilitate in fata unor oameni care au avut si au in continuare grija sa nu fiu singur pe drum si imi dau incredere. Pentru ca am o flacara de dus mai departe.
O sa invat sa fac si compromisuri, inca n-a sosit vremea.

Despre mit

Din nou... aceleasi reactii, acelasi senzatii, dominat de acelasi impuls. Cu aceleasi dorinte, asteptari, nenorocite asteptari ce nu duc la nimic, si totusi... mitul a mai coborat un metru din cer, e mai aproape de pamant, de realitate. Nu, nu e mai aproape de mine, e doar mai aproape. A! Pieptul nu mi-a zvacnit cu aceeasi putere din prima clipa de data asta. O fi fost de vina Dyonisos. La fel, si totusi altfel.