Ultima melodie pe care am ascultat-o anul asta e cea de "final". Pentru ca voi ma salvati.
Va iubesc. In felul meu.
(N-am pus titlu. E pentru voi. Va stiti.)

Ma depersonalizez aici.

Stau si ma intreb de ceva vreme de sunt viu sau mort.

"Du-te-n baie si uita-te cum arati"

"- Tu ce dai?"
"- Pe mine."
Intradevar, e stupid raspunsul. E stupid atunci cand nu sti ce ai de oferit, cand nu mai ai nici cea mai vaga idee ce poti sa dai, de unde sa scoti acel eu pe care nu-l mai vezi de atata vreme. Eul ala care parea a fi atat de clar, de intact, acum... nu mai e. In sfarsit ai timp sa il cauti. Intoarce-te in timp, intoarce-te mult in timp, vezi cine ai fost, ce-a ramas, fa un bilant, trage linie, concluzioneaza, ia o decizie... Ce naiba tot insir aici? Ce linii,ce concluzii? Cand te uiti in oglinda si nu recunosti omul, ce concluzie sa mai tragi? Dar eu continuu. Si caut.

Monolog in 2

C: Ai observat ?
G: Ce anume?
C: Privirea.
G: ?
C: Privirea spre stanga. In fiecare dimineata. Aceasi privire. O fractiune de secunda. Si apoi merg mai departe. Dar privirea inca mai e.
G: Si?
C: Cum si? De ce? Vreau sa inceteze.
G: Cu ce te deranjeaza?
C: Esti tampit? Credeam ca a trecut, ca m-am linistit, ca sunt bine
G: Esti bine. Sau ma rog, mult mai bine decat inainte. Nu-i nimic ca inca mai privesti spre stanga. Asa trebuie sa fie.
C: De ce? Vreau sa inteleg.
G: Nu mai cauta raspunsuri pentru orice.
C: Eu nu inteleg de unde ai calmul asta. Eu ma dau de ceasu' mortii si tu esti mai mult decat nepasator.
G: Eu trebuie sa fiu calm. E nevoie de cele doua fete. Tu te zvarcolesti, eu imi pastrez calmul.
C: Incep sa nu te mai suport.
G: E abia inceputul.
C: Ce vrei sa spui?
G: Doar ce te-ai trezit, copilu'. Buna dimineata.

Azi...

e 24 noiembrie. sunt 2 ani de cand am hotarat ca vreau teatru si nimic altceva. a fost nevoie sa vad un spectacol ca sa inteleg ca asta vreau. si am reactionat. n-am inteles atunci ca trebuie sa reactionez constant. dar nu-i nimic, inteleg acum. azi ma bucur. azi sarbatoresc. pe mine.

Why don't you like me?

C-Bah, poate ca acum nu o sa mai fii o dezamagire,auzi?
G-Sunt caracter infect. Asta nu stiu cum se schimba.
C-Da,esti,si uite de-aia dezamagesti.
G-Nu doar din cauza asta. Mai sunt si altele...
C-Esti nebun? Daca ar iesi toate la iveala, ai fi exclus de pe fata lumii.
G-Ma lasi?
C-A,nu prea se poate asta.
G-Lasa-ma dracului in pace!
C-Asta chiar ca nu se poate. Cel putin pana nu vei mai fii o dezamagire.
G-Poate ca imi convine rolul asta.Te-ai gandit la asta? Poate ca vreau sa dezamagesc, cel putin unii oameni.Poate ca asta e felul meu de a ma elibera de niste frustrari.
C-Vorbesti prostii.
G-Fireste ca vorbesc prostii! Nu mai stiu ce vorbesc.
C-Asta nu-i tot.
G-Ce vrei sa spui?
C-Eh,nimic.
G-Nu te inteleg.
C-Nici eu. Nici tu.
G-Poftim?
C-Nimic... vorbesc prostii.
G-Esti prost!
C-In viata ta sa nu mai spui asta. Iti interzic.Daca vrei sa ai vreo sansa, nu mai spune asta!
G-Da,stiu... uit mereu,uit...
C-Nu-i nimic,eu sunt aici. Te ajut sa nu uiti.

(Dialog eu cu eu. C-Cristi, G-Gheorghe)

Rau si fara mila. Varianta tragica.

Dorinte si regrete

Mai hedonic pe zi ce trece.

Cateodata asa-mi vine sa te strang in brate si sa te tin la pieptul meu si sa te sarut. Nu gura. As vrea sa-ti sarut ochii, fruntea si apoi nasul, obrajii, barbia si sa te iau in brate din nou si sa stam asa pret de cateva clipe. Asa imi doresc cateodata cateva clipe, momente in timp in care sa te am doar pentru mine. Sa fii o amintire ceva mai dulce. Sa te ocrotesc as vrea si nici macar atat nu am voie.

O paine, va rog! sau "I just want you to love me"

Cel mai greu nu mi se pare sa fii considerat o dezamagire, ci sa stii ca nu poti face nimic sa schimbi perceptia cuiva asupra acestui aspect. Parca m-as afla undeva pe la sfarsitul vietii cand trag linie si fac un bilant cu ce-a fost bun si ce-a fost rau. Nu ma simt tanar deloc cand ma gandesc ca sunt lucruri pe care nu le pot schimba, care tin mult prea putin de mine si nu am cum sa privesc optimist in perspectiva, nu am cum sa am speranta. S-a dus pe apa sambetei odata cu... o paine.
Mi-e atat de greu sa inteleg de ce, nu pricep toata linistea asta dintre noi, tacere care se intinde pe atatia ani. N-o pricep, punct. Si-mi spun ca nu vreau sa-mi mai bat capul ori tocmai asta nu e cu putinta. Sunt parte din tine. Incerc sa nu ma revolt si sa inteleg alegerile care au fost facute inainte ca eu sa fiu prezent. Si nu stiu cand o sa reusesc. Ar fi atat de usor sa aleg cealalta cale, dar stiu ca e gresit. Vreau sa inteleg de ce. Doar asa o sa pot sa fiu om.

"Don't you know that i live with a tone of regret?"

Si doare. Doare tare. Pentru ca-i vina mea din ce in ce mai mult.

Hai cu mine

Sa ne pierdem, sa fim noi insine, noi cu noi si cu ce-i nou,
Lasi in urma ce-a fost, te pierzi, te evapori, te ridici la loc
Invaluiti in ceata, e doar izgonirea trecutului, ramai drept si te du
Prin valuri mergi cand ti-e dor, spuma marii soarbe-o si iti vei aminti
Ca inca exista frumos, ca inca existi, ca inca mai simti.
Ai grija de tine caci nimeni nu o va face pentru tine.

"Te rog sa nu ma uiti", imi spuse si m-am chinuit sa par rece. Dar cand imi va fi dor, imi voi aduce aminte. Si roua diminetii va curge din ai mei ochi.

Execrabil. Cu mine insumi. Cu cei din jur.

Pregatire pentru un alt start

"Cum as putea sa adun apa de ploaie,
Cum as putea sa adun valurile de fum?
Ochii mi se intorc dar pasii nu se opresc
Sarutand picaturi ce zambesc." (Kumm-Vorbe-n vant)

Iar ma visez gol.

Incapabil sa comunic.

Vreau acasa.

Vis

Nu cred ca am scris decat o singura data cu gandul la tine. Am scris in acest blog tot ceea ce dintrun motiv sau altul nu vroiam sa exprim altfel si mi-am consumat multe energii intro singura directie transpunandu-le apoi aici. Dar vroiam sa scriu acum ceva legat de tine. Te-am visat. Da, poate ca e stupid sau ciudat sau mai stiu eu cum, dar te-am visat si am vrut sa scriu aici. Eram amandoi prin oras si ne plimbam. Si au aparut niste oameni rai si urati si veneau spre noi. Si atunci te-am luat in brate, te-am strans la piept si oamenii aia rai si urati au plecat. Si ne-am continuat drumul. Da, vreau sa spun drumul,nu plimbarea. Si tu ti-ai pus mana intr-a mea. Si am plecat. Pe acelasi drum.
Mersi,Urania. Cred ca am inteles. Sper.

We have all the time in the world

Calatorie pe un varf de munte (partea a II-a)

Si cand am zarit muntele in fata mea n-am fost convins ca era muntele pe care-l cautam. Si n-as putea spune ca mi-l imaginasem in vreun fel anume, doar ca tot ceea ce am simtit nu mi-a dat convingerea ca am gasit ceea ce am cautat. Sau mai bine spus, nu intregul. Ca si cum ma asteptam sa gasesc muntele si marea in acelasi loc. Ce n-am inteles eu e ca muntele e in mine. Eu sunt muntele. Dar mereu am cautat pe altcineva care sa-mi arate cumva calea, care sa-mi fie alaturi ,sa ma impulsioneze sa merg mai departe, sa-mi spuna: „eu am incredere in tine, am incredere in tine”, cand colo era de-ajuns sa-mi spun eu singur asta. Dar am inteles acum. Si mi-e bine acum. Si sunt bine acum.
Si ai insemnat atat de mult si ai fost ceea ce credeam ca aveam nevoie. Cu toate ca nu te cunosteam. Si mi-am pus n de intrebari, dar niciodata nu si "de ce te tin la tine?" Si acum e tarziu. Si acum eu m-am schimbat. Cand amintirea ta nu ma va mai durea, voi putea spune ca te-am uitat. Dar chiar daca nu pot spune asta acum, nu mai conteaza. Nu o sa-mi mai sclipeasca ochii, stiu. Dar nu-mi pare rau. Pentru ca inteleg. Inteleg de ce ai aparut in viata mea si ce rol ai avut si stiu ca tot ce-am simtit nu s-a dus in neant acum.
Mi s-a spus ca in capul meu e o confuzie generala. Incorect. In capul meu a fost o confuzie generala. Pentru ca nu are rost sa-mi consum energiile in directii mai mult decat inutile, pentru ca nu vreau sa ma mai traiesc in haos, sa sting singur lumina, sa inchid usile si sa ma izolez pana si de mine insumi. Nu vreau sa ma uit.

Iubire inseamna sa daruiesti fara sa accepti nimic in schimb?

Calatorie pe un varf de munte (partea I)

Intruna din acele zile in care amintirea ta imi era inca adanc impregnata in memorie si chipul tau imi aparea in fata ochilor mai mult decat mi-as fi dorit, am hotarat ca a sosit momentul sa iau drumul muntelui. De fapt, pornisem de mult timp in subcontient pe acel drum, drumul ce, am inteles mai tarziu, avea sa ma indeparteze de tine, dar sa ma apropie in schimb, de mine insumi.
Am plecat pentru ca vroiam sa ma inteleg. Nu aveam nevoie sa mai fiu inconjurat de nimeni, asa cum nu mai aveam nevoie sa accept cine devenisem, era mai important sa ma inteleg. Traisem in jungla si vroiam sa plec. Pentru ca stiam ce ar fi urmat dupa acceptarea de sine. Un compromis si apoi un altul si inca unul... La urma urmei, multi o fac, multi aleg calea asta, refuzand sa se inteleaga, se accepta cu repeziciune. Dar o fac pentru ca sunt nevoiti. Poti alunga pe oricine din viata ta, dar nu te poti alunga pe tine insuti. Si atunci te accepti. Ei bine, nu! Eu vroiam mai mult. Trebuia sa inteleg cine sunt, ce sunt, ce-am devenit. Tot sau nimic. Indiferent de consecinte.
Din prea indelungata convietuire cu mine insumi, am plecat in alta singuratate, cu deosebirea ca de data asta aveam sa fiu in plina libertate. Caci asta mi-a dat muntele: o imensa libertate, un eu cu mine insumi intro lupta deschisa, cu cartile pe masa. Si am pornit la drum hotarat sa renunt la cat mai multe lacate pe care mi le pusesem dimprejur, decis sa imi (re)capat libertatea. Si acum, avand tinta stabilita, zvarcolirea neuronilor incetase si inima nu se mai izbea de pieptul meu ca marea involburata de diguri, iar eu nu imi mai oboseam sinapsele sa parcurga distante infinite spre locuri nedefinite. Drumul pe care trebuia sa-l parcurg singur nu mai era incetosat. In fine. Urma sa ajung pe munte.

Statement

You teach me how to feel
It feels all right
There's nothing left to fear
Finding myself
The further I go
Towards you

You teach me how to love
Parts of myself
I hated for so long
Loving myself

I no longer live like a man in the dark
Hiding all the pieces of my broken heart

Nu mai visez elefanti in palma.

I'm not the one i used to be, guess i've lost my mind, but it's gonne save my life.


. Si de la capat.

Inimi cicatrizate. Max Blecher

Am citit romanul. Mi-a placut mult. Si mi-ar placea sa scriu candva ca el. Pentru ca nu cred ca Blecher a vrut sa scrie beletristica,probabil vedea in asta un mod de a trece mai usor peste boala. Imi place asta. Ca scopul nu era cel literar in primul rand. Cand o sa scriu si eu, pentru ca intentionez, mi-ar placea sa procedez la fel. De-abia astept sa citesc "Intamplari din irealitatea imediata".
Mai jos sunt cateva pasaje care mi-au placut foarte mult:

"Exista momente cand esti "mai putin decat tine insuti" si mai putin decat orice. Mai putin decat un obiect pe care il privesti,mai putin decat un scaun,decat o masa si decat o bucata de lemn. Esti dedesubtul lucrurilor,in subsolul realitatii, sub viata ta propie si ceea ce se intampla in jur... Esti o forma mai efemera si mai destramata decat a elementarei materii imobile. Ti-ar trebui atunci un efort imens ca sa intelegi inertia simpla a pietrelor si sa zaci abolit, redus la "mai putin decat tu insuti" in imposibilitatea de a face acel efort."


"In viata,tocmai gesturile care ar avea cel mai mult sens,sunt interzise."



"Pielea aceea vanata si zbarcita, care se formeaza pe o rana vindecata. E o piele aproape normala,atat doar ca e insensibila la cald,la frig,la atingeri. Invinetita de duritate."

I am what i am

Si ma iubesc! [:))]

Iluzii occeidentale

Ma duc, ma tot duc.... it's like i can't be myself around here

I'm kind of sad,i'm kind of blue
I don't know what i want
And i don't know who i am

"Obsesia unui rol" (Virgil Titarenco)

am obsesia că voi deveni
obiectul unei piese de teatru
mă tem îngrozitor
să nu mi se rețină gesturile și mimica
mă eschivez de la întîlniri prea intime
de la momente cînd aș putea fi sondat
cînd mi s-ar putea captura sufletul
mă tem că cineva m-ar putea învăța pe de rost
apoi m-ar reduce la un rol
subjugat unei regii mereu nemulțumite
mă tem de reîncarnarea fiecărei scene
mă tem să devin o haină purtată două ore
cu pauză de cincisprezece minute
și cu sufleur
mă tem de toate acestea
nu vă îngădui să-mi cunoașteți viața
mă tem să nu devin o dramă
și mă prefac de dimineața pînă seara că nu sînt eu
joc teatru și sper să nu mă recunoașteți

Pierdut identitate.

Caut alta. Oricum nu prea mi-a placut niciodata cine sunt.

Adevarul e ca...

... doare.

You can buy me with an ice-cream I'm so cheap...

Aberatii.

Nu mi-a placut niciodata sa imi fac propia caracterizare pentru ca mereu am avut dubii in ceea ce ma priveste. E dificil sa te autocaracterizezi, sa te privesti din afara cu un ochi obiectiv. Tin minte cum m-am trezit intr-o noapte si am inceput sa notez pe o hartie defectele si calitatile. Nu am aprins lumina si ma chioram sa pun cate un defect si cate o calitate in fiecare coloana si am ajuns in final sa constat ca pe prima coloana ajunsesem pe la numarul 25 si doar vreo 8 calitati... Acuma stiu ca nu sunt cel mai bun,cel mai destept, cel mai cel, dar ma suspectez de o usoara lipsa a increderii de sine. Chiar nu cred ca-s dracu' gol. Mi-e greu sa ma autocaracterizez si cred ca oricui ii este. Pentru ca ne schimbam constant, pentru ca depindem de ceilalti, de cum interactionam cu oamenii, sunt mii de variabile in joc. Personal, ma consider un paradox-paradox de stari, de atitudini, de ganduri, de reactii. Mereu ma contrazic, ma impart intre doua extreme. Si nu o fac intentionat, o fac pentru ca asa simt. Si mai intervine ceva: dorinta de a fi ce nu suntem. Cred ca toti avem in minte proiectata o imagine de sine diferita de cea reala - e ceea ce am vrea sa fim, ceea ce ne spunem ca vom fi de maine, dar pe care o amanam constant.
Si ma intreb uneori oare cat imi mai apartin? Cat din ceea ce sunt mai e al meu si cat e impartit printre toti cu care am intrat in contact, cat sunt eu si cat e o imagine croita pentru ceilalti. Si nu stiu sa raspund si nici nu cred ca voi sti vreodata. Niciodata n-am simtit ca sunt ceea ce as vrea sa fiu, am avut constant o imagine a mea in viitor si asta probabil pentru ca sunt mereu cu un pas inainte, mereu ma proiectez inainte. Cu siguranta ca nu e un lucru tocmai sanatos, dar in fine, nu vreau sa analizez asta acum. De altfel, nu am simtit nicicand ca aprtin vreunui loc anume, ca depind de vreun loc sau ca pot numi un loc anume "acasa". Poate ca asta e si motivul pentru care am impresia de imprastiere, parca as fi un lichid care se scurge prin toate locurile prin care trece fara sa lase o urma. Nu am avut niciodata probleme de adapatare la spatiu, dar nici n-am simtit vreunul ca fiind foarte al meu ca un gand intim pe care nu vrei sa-l impartasesti decat cu cei dragi sau poate nici macar, pentru ca e mult prea personal, mult prea al tau.
Cand am ajuns in Iasi, toata lumea ma intreba de ce spun "servus" si "ciao" in loc de "salut" din moment ce sunt constantean. Nu stiu. Pentru ca asa imi vine. (exprimare de clasa a VII-a, stiu). Nu am o explicatie. Pur si simplu. Nu ma simt nicaieri la locul meu. Inca il caut. Asa cum inca ma caut pe mine. Nu ca m-as fi pierdut vreodata, pentru ca nu cred ca am fost o clipa constient de cine sunt. Dar in final, cine spune ca asta ar fi un lucru negativ? Important e ca ma caut. Nu?

Details in the fabric - Jason Mraz

Calm down
Deep breaths
And get yourself dressed instead
Of running around
And pulling all your threads saying
Breaking yourself up

If it's a broken part, replace it
But, if it's a broken heart then brace it
If it's a broken house then face it

And hold your own
Know your name
And go your own way
Hold your own

Are the details in the fabric
Are the things that make you panic
Are your thoughts results of static cling?

Are the things that make you blow
Hell, no reason, go on and scream
If you're shocked it's just the fault
Of faulty manufacturing.

Hold your own
And know your name
And go your own way

Mersi, Andrei!

M-am bucurat tare mult cand am auzit ca-l pot juca pe Andrei Pietraru din Suflete tari (C. Petrescu) si asta nu pentru ca m-as fi saturat de incercarea de comedie din sem. 1, ci pentru ca ideea de rol dramatic ma excita la maxim. Inca de cand am citit piesa, am vrut sa-l joc, lucru care mi se intampla rar in cazul pieselor de teatru. Cand citesc un roman,nuvela,povestire etc ma identific foarte usor cu personajele( de obicei cu alea mai batute de soarta :D desi nu as putea sa gasesc o justificare pentru asta). Dar la teatru e altfel. Sau am citit eu prea putine piese pana acum. Mai degraba asta. In orice caz, am fost in al noualea cer cand am stiut ca pot incerca sa fiu Andrei Pietraru. M-am temut sa nu-l duc pe strada mea(ceea ce am si facut de la prima lectura), sa nu-l duc intr-o zona a mea in care obisnuiam sa duc toate poeziile pe vremea cand pregateam repertoriul de admitere la facultate, mi-a fost usor frica sa nu fiu eu. Pentru ca personajul imi seamana. Din foarte multe puncte de vedere. Analitic, pasionat pana la obsesie (si nu de meserie), introvertit, timid... le am pe toate. Si totusi nu cred ca am fost eu. Pentru ca Andrei Pietraru are ceva ce eu n-am avut niciodata: curaj. Sau cum spune titlul, e un suflet tare. L-am admirat pentru curajul de a spune ceea ce simte cu orice risc. Nu am asa ceva sau nu inca si din acest motiv, pe scena nu a fost Cristian Gheorghe. Bineinteles ca deseori trageam pe strada mea, bineinteles ca nu am reusit sa zugravesc decat o parte din complexitatea umana a personajului, bineinteles ca mai erau multe de cautat,etc.,etc... Ok,de acord. Dar per total, eu sunt multumit. Ori asta e foarte greu. Ca eu sa fiu multumit de mine insumi. De obicei, imi sunt cel mai mare critic (critic pana la auto-distrugere, dar asta-i alta poveste). Am invatat mult din acest rol si mi-ar placea sa-l reiau candva. Desi nu am puterea lui Andrei, cred ca am reusit sa fiu mai deschis, sa mai renunt la auto-control ( vorba unei colege, am ajuns sa am un comprtament atat de controlat, reactii controlate la detaliu incat am uitat cine pe cine controleaza.) Am invatat sa ma arunc mai mult cu capul inainte, sa mai renunt la acel self-control obsedant si deseori, nejustificat. Din dorinta de a-mi pastra libertatea, independenta, mi-am facut un stil de viata care presupune multa indiferenta (aparenta), delasare, aroganta, nerealizand ca de fapt ma anulez pe mine. Libertatea nu vine pe franturi sau cel putin nu in cazul meu. Nu atata timp cat vreau sa fiu pe o scena si nu la o taraba vanzand castraveti. Libertatea trebuie sa fie totala sau aproape de total. Altfel, nu rezolvi nimic. Si ma gandesc la asta si iar ma gandesc si iar... pana innebunesc (kidding :) ).
Nu vreau sa-mi pierd libertatea. Pentru ca se vede in scena. Macar pentru atat.

Pierdut componenta rationala.

I'm way too emotional these days.

Je ne sais pas

- Qu'est-ce que tu fais?
- Je ne sais pas.
- Qu'est-ce quee tu fais?
- Je ne sais pas...
- Qu'est-ce que TU FAIS?
- Je t'aime.
- ...

3 luni.

"Plec la Constanta!"

Parabola

" Sunt momente cand preferam sa tacem. Cand urmarile par mai grele decat castigurile. Preferam sa vorbim in jumatati de fraza si sa nu privim in ochi. Momente de imposibilitate de asumare. Momente de mers pe franghie la inaltime. Si aflati la jumatatea drumului pe franghie preferam sa nu facem nici o miscare pentru ca echilibrul fragil sa nu dispara cu totul.
Singurul lucru pe care nu il vedem e ca sub noi e o lume intreaga si mai ales ca sub noi e o trambulina care ne salveaza si ne salta pe o franghie mai inalta si mai puternica. "

"un elefant in palma"

vreau sa-ti desenez un elefant in palma. n-am vazut niciodata unul, nu stiu ce simbolizeaza si habar n-am sa desenez. banuiesc insa ca nimeni nu ti-a desenat vreodata un elefant in palma. si pentru ca toti suntem diferiti, inseamna ca elefantul meu ar fi unic. nimeni nu simte asa cum simt eu. ("Soni" again)

O. Paler

"Ba da, exista ceva si mai important decat o dimineata plina de soare, sa nu uit ca o voi pierde si nu vreau sa o arunc goala pe nisip." (Mitologii subiective)

Alege

sa crezi in divinitate sau in diavol sau in nimic. pana si indiferenta e o atitudine pe care abia asteapta sa o judece.
alege intre pepsi si coca cola.
paine alba sau neagra. alege intre un regim vegetarian si un pranz fast-food.
alege intre o facultate care sa-ti placa si una de viitor. alege-ti prietenii.
stalin sau hitler.
bere blonda sau bruna.
legume si fructe sau vitamine.
alege-ti tema de licenta, materiile pentru bac, alege liceul sau nimereste-l.
alege o inmormantare cu fast, alege un cosciug scump, unul ieftin sau unul in dungi.
mobila de culoare inchisa sau de culoare deschisa.
alege intre maica-ta si taica-tu.
adresa de mail pe yahoo, pe gmail, pe amandoua...
alege la cine sa te gandesti.
alege pe cine sa iubesti.
(Majoritatea fragmentului preluat din "Soni", de Andrei Ruse.o carte foarte faina.)

Sta sa ploua.

Si ce daca am in creier nord si-n suflet sud?

Viata e un carusel plin de emotii, sentimente constradictorii si dorinte nespuse.

Doamne daca imi esti prieten - de Spiridon Popescu

Doamne daca imi esti prieten cum te lauzi la toti sfintii
Dai in scris porunca mortii sa-mi ia calul nu parintii
Doamne daca imi esti prieten nu-mi mai otravi ursita
Dai inscris porunca mortii sa-mi ia calul nu iubita
Doamne daca imi esti prieten nu vorbi cu toti zurlii
Dai in scris porunca mortii sa-mi ia calul nu copiii
Doamne daca imi esti prieten cum tot spui in gura mare
Inainte de culcare dai in scris porunca mortii cand si-o pregatii pumnalul
Sa-l infinga in mine Doamne si sa lase-n viata calul

Lumina raiului - Lucian Blaga

Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr'de căldura raului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul -
lumina? - Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!

Un ponei cu aripi si un aspirator pentru bunica. Spider-man. Si orice zambet.

Multumesc.

Stiu ca nu veti citi aceste randuri, dar nu asta ma intereseaza. Ceea ce ma intereseaza este sa constientizez o data in plus tot ceea ce m-ati invatat. Se spune ca esti un om norocos in masura in care intalnesti cat mai multe minuni in viata. Uneori, se intampla sa intalnesti oameni minune, oameni care lasa o amprenta asupra ta pe durata intregii vieti.
Cu trei ani in urma eu nu existam. Eram un "vid". Cel mult martorul vietii mele, nicidecum insa nu participam activ la ea. Existam din inertie. Salvarea a venit pe neasteptate, brusc si evident, m-am lasat cuprins de teama. Initial. Insipid, incolor, inodor, ascunzandu-ma si de propia-mi umbra, refuzam orice fel de contact uman. Salbatic. A fost nevoie de mult timp pentru ca baiatul nestiutor sa se schimbe. Cumva insa, a disparut acea timiditate excesiva, teama absurda, anxietatea si schimbarea s-a produs. Copilul a inceput sa prinda viata, a inceput sa simta, sa vada, sa auda. Si tot asa...
Da, m-am nascut a doua oara. Nu stiu cum ati facut-o, stiu insa ca fluturele a iesit din crisalida si a inceput sa zboare. Pana acum. Timpul nu mai are rabdare si cere iar schimbari. Schimbari de om mare. Credeam ca sunt intrun proces continuu de schimbare, dar ma minteam singur. Ma oprisem si priveam. Incet, deveneam din nou un simplu martor.

Stop and stare / I think I'm moving but I go nowhere / Yeah I know that everyone gets scared
But I've become what I can't be, oh / Stop and stare / You start to wonder why you're 'here' not there / And you'd give anything to get what's fair / But fair ain't what you really need
Oh, can u see what I see.


Incerc. Incerc sa ma schimb iar. Nici eu nu mai am rabdare.

Lets go for a ride.

"Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte.. Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut...
În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, nişte case mici şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici.
Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele... ? M-ai lăsat cu ochii in soare. Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu şi să îi învăţ şi pe alţii... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu...
Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu?... Ei bine, află că sunt singur..."

Pick me. Choose me! Love me...

I dont need money, i dont need cars
i dont feel like going in the U.S.A.

Dont give me fame, dont give me fortune
i wont know what to do with them.

I need affection, give me a proof of love.
Give me love, just give me some love,
Its more than enough for me.

Im imaterial. Dont tell me that u want me, tell me that u need me.

I miss you but i haven't met you yet

"Eu" sau "De ce te temi / Cu mine nu te teme?"

In ultima vreme incep sa cred tot mai mult ca nu exista altruism. Ca ajutorarea reciproca e o mare minciuna inventata pentru a masca egoismul uman. Imi vine din ce in ce mai greu sa cred ca oamenii sunt prin firea lor altruisti. Eu inclusiv. Stiu ca sunt un egoist. Mi-am dovedit-o in nenumarate randuri. Al naibii de egoist. In momentele importante, in realizarea unor gesturi majore, sunt egoist. Nu-mi caut scuze, dar nici nu incerc sa repar asta. Eu ma complac mereu. La fel cum e mai simplu sa nu ma uit in urma, sa nu ma gandesc, sa ma detasez, sa fiu indiferent. E mai simplu sau asa imi place mie sa cred. Ok, sunt un singuratic, stiu. Asta nu explica insa de ce am lasat ce aveam pentru un vis de cand eram de-o schioapa. Si da, cred in teoria conform careia in final suntem singuri pe lume, ca trebuie sa te iei de manuta si sa ai grija de tine, dar ce relevanta avea asta in cazul meu? Niciuna. A fost poate doar un alt motiv ca sa vin aici. De ce-am venit aici? Daca tin bine minte, cu doua luni inainte am vrut sa renunt. A! Si imi aduc aminte cu o precizie uimitoare cum motivele care ramasesera in picioare pentru drumul asta erau... stai ca le stiu... mi le aduc aminte acum... sau le-am uitat? AAAaa!! Da, mi-am adus aminte. Am luat-o pe drumul asta pentru ca era prea tarziu s-o apuc pe un altul... Da, da, ok. Inca mai cred ca pot face ceva prin asta. Dar la fel de bine puteam sa ma fac profesor sau ma-sa pe gheata. In orice caz, nu era nevoie sa mai vin pana la Dalga in Cucuietii din deal. Da, imi place ce mi-am ales si da, cred intr-adevar ca pot schimba ceva. Nu lumea, dar farame de suflet da. Asta nu schimba insa datele problemei. Repet, erau si alte drumuri.
Altruismul exista doar pentru ca egosimul sa existe. Fara altruism, egoismul si-ar pierde ratiunea de a fi. Si atunci eu sunt primul care incearca sa tina teoria in picioare. Sunt ala la care mereu gasesti un sprijin, care te asculta, care incearca sa te ajute, sunt acolo tot timpul, dar nu fac asta pentru tine! O fac pentru mine. O fac pentru ca si eu am nevoi, pentru ca si eu vreau, si eu simt si eu gandesc. Sunt egoist pentru ca nu stiu sa fiu altfel. Pentru ca nu am invatat sa fiu altfel. Pentru ca e mai usor sa-ti pui o masca pe fata.

"De ce te temi? Cu mine nu te teme." ("Dormi"-M.Eminescu)

Eu ma tem sa fiu cu mine.
Probabil ca e adevarat.Poate ca asta si incerc sa fac. Sa fiu eu. Incerc. Dar ma uit in oglinda si apoi, ma uit in spatele meu. Frica n-are ce cauta in ecuatia asta. Ok, deci o sa-mi depasesc frica. Pas cu pas. Pentru ca la urma urmei, asta inseamna evolutie, nu? O sa risc. Doar daca risti, invingi! Imi infrunt temerile! Da,da! Asa o sa fac. Chiar de maine!
Mereu de maine.

Can't u see that u'are smothering me?

I dont blame on you.But sometimes...

So unimpressed but so in awe / Such a saint but such a whore /
So self aware so full of shit / So indecisive so adamant /
Im contemplating thinking about thinking / Its so frustrating just get another drink in /
Watch me come undone

Because Im scum
And Im your son
I come undone

So damn ugly, so damn cute
So well trained, so animal
So need your love, so fuck you all

Because Im scum
And Im your son
Ive come undone

"Natura si divinitate" sau "In the end only kindness matters"

Din cate imi amintesc, toata tarasenia asta cu blog-ul presupunea niste marturisiri. Ei bine, marturisesc acum ca imi vine greu sa vorbesc despre natura si divinitate si asta pentru ca subiectul in sine e foarte confuz pentru mine. De altfel, tin sa fac o precizare, o marturisire... Nu am fost foarte deschis in scrierea primelor cuvinte din cele 21. Sincer,da. Dar nu am dezvoltat cum as fi vrut. Si asta evident din prostie, dintr-o jena stupida. In fine, acum scriu despre altceva. Am inceput insa sa dau frau liber gandurilor in ultima vreme si ma bucura asta. Motivul pentru care am preferat sa iau impreuna aceste cuvinte este relativ simplu: ele merg oarecum paralel pana la un anumit punct, pentru ca apoi sa fie tangente. Mi-e greu sa explic relatia mea cu divinitatea. Nici nu stiu daca am vreuna. In orice caz, prefer sa folosesc termenul "divinitate" in defavoarea lui "Dumnezeu". Don't ask why. Mi-a ramas asta de la niste discutii foarte constructive cu o veche prietena (viitoare mare actrita) care printre altele, ma intreba ce as face daca as lasa un pix pe masa, as iesi din camera si la intoarcere, pixul n-ar mai fi acolo... Asadar, voi folosi termenul de "divinitate". Tot ce stiu este ca in mintea mea e o confuzie generala cand vine vorba de subiectul asta(si nu numai). As vrea ca totul sa fie mult mai simplu, sa cred fara nici cea mai mica urma de indoiala, dar nu mi se mai intampla asta. Si totusi, nu pot sa nu ma intreb cum reusesc femeile celea batrane sa mearga km intregi prin padure pe timp de zi sau noapte fara teama si cu credinta ca daca ceva rau trebuie sa se intample, ea nu poate face nimic sa schimbe asta. Ma uimeste lejeritatea cu care unii oameni privesc relatia cu divinul. Oricum asta se intampla in mare parte in partea de est a lumii, unde contactul cu imaterialul e mai prezent. As vrea macar sa am aceeasi inocenta din copilarie cand obisnuiam sa merg la biserica si sa ma duc in fata, aproape de altar, sa ma asez in genunchi si sa ascult. Atat. Si totul era mult mai simplu. Mergea de la sine. Nu mai pot face asta acum. Ultima oara cnad am fost intro biserica de bunavoie nu am simtit nimic. Inca de cand am deschis usa si am pus mana pe clanta, am avut senzatia ca intru intro incapere obisnuita si nicidecum intrun lacas de cult. Atunci cand esti copil crezi pur si simplu. Cresti si incepi sa complici tu totul.
Am citit la un moment dat urmatoarele: "I believe in God, only i spell it nature." Nu stiu in ce masura sunt de acord cu asta, dar ce pot sa spun e ca mi se pare mai plauzibila afirmatia asta decat concluziile unor teorii de-a dreptul utopice sau aberante. Nu vad nicio asemanare intre afirmatia asta si teoria marelui Darwin(stupida din punctul meu de vedere) sau teoria stiintifica(si universul facuse Boom!...). Iar daca El exista, atunci am multe intrebari sa-i pun. In orice caz, intre boom-boom, Darwin si El, prefer ultima varianta. Ar trebui insa sa ma lamuresc cu niste chestii, trestii.De ce mi-a daruit atata, constient fiind ca voi da inapoi mai mult decat as vrea si decat cred ca as putea, spre exemplu. Nu cred insa nici ca Dumnezeu a murit, ca a zis stop, descurcati-va. Si nu cred ca voi sti vreodata de ce a facut tot ce-a facut. Am senzatia ca tot ce scriu acum e putin aberant, ca e stupid si infantil si nu imi place asta deloc. Si asta nu pentru ca nivelul meu de inteligenta nu imi permite o cunoastere mai aprofundata a subiectului(Nu,nicidecum!), ci pentru ca in mintea mea e o nebuloasa. Nu mi-am lamurit inca ce inseamna divinitate si cumva, nici nu cred ca vreau sa-mi lamuresc. Mi-e greu sa accept o forta superioara mie care are drept scop sa ma protejeze, dar care in schimb are un mod de a privi aspectele vietii in contradictie cu al meu. Pai, din moment ce sunt sub patronajul tau, cum pot eu sa gandesc diferit, opus chiar de tine? Nu ar fi trebuit sa nu ma lasi sa gandesc asa, sa ma setezi in asa fel incat gandurile impotriva tie sa nu existe? Am trecut de perioada copilariei cand ma uitam in oglinda si ma intrebam de ce ma misc, de ce am ochi, de ce mama are ochi si totusi sunt diferiti de ai mei, de ce gandesc, de ce simt samd., dar in schimb acum nivelul complicatiilor a atins un nivel mult mai ridicat pentru care bineinteles nu gasesc niciun raspuns.
Mi-e tare teama ca n-am ajuns la nicio concluzie cu acest post. Dar nu cred ca ma asteptam sa rezolv dilema asta printr-o scriere blog-ereasca. Ideea era sa dau mai departe gandurile mele cu privire la subiectul in cauza. In final, cred insa ca nu e atat de important in ce credem, atata timp cat intelegem ca e esential sa fim oameni. Pentru ca in definitiv, asta imi doresc. Sa fiu Om. Spunea cineva la un moment dat: "I believe there's nothing we can know except that we should be kind to each other and do what we can for each other." I agree.
Vreau sa inchei scriind un dialog pe care l-a avut Florin Piersic, un actor care mie imi place de mor, cu o batranica. Povestea la un moment dat cum era in drum spre casa lui din Cluj-Napoca si a vazut o femeie pe marginea drumului si s-a oferit s-o ia in masina. La un moment dat, batranica i-a spus:
"Domnu' Piersic, s-a facut lumea asa de re, ca ma mir ca se mai face ziua."

Je ne sais pas

"Mi-e dor de mare. Marea te spala."


Satul de barba, satul de crize de identitate, satul de schimbari doar la suprafata, obosit, incorsetat, ma tem totusi de intoarcerea la trecut. Satul de procesele de constiinta date de fiece gand nou intrezarit, gandurile-mi se indreapta intro singura directie, fara sa le pot controla. Si atunci fug, ma ascund. Pe de o parte dornic de schimbare, pe de alta parte satul de prea multe schimbari, modificari, evadari.



" What about taking this empty cup and filling it up / With a little bit more of innocence / I haven't had enough."



Mi-e dor de copilarie. Mi-e dor de simplitatea data de inocenta si mi-e ciuda pe ignoranta de atunci. Mi-e dor de zilele senine. Mi-e dor de mine. Satul sa ma mint, satul sa fug, satul de refuzul asumarii.


De ce sa mint zambind? De ce sa-nvat sa lupt? De ce e drumul greu?
De ce imi beau invidia? De ce-am pe suflet scrum?
De ce-am in creier nord? De ce-am in suflet sud?


"Sunt momente cand preferam sa tacem. Cand urmarile par mai grele decat castigurile. Preferam sa vorbim in jumatati de fraza si sa nu privim in ochi. Momente de imposibilitate de asumare. Momente de mers pe franghie la inaltime. Si aflati la jumatatea drumului pe franghie preferam sa nu facem nici o miscare pentru ca echilibrul fragil sa nu dispara cu totul." (fragmentul e luat de pe un blog. Din pacate nu mai stiu titlul exact.)

Poem de iarna - Traian T. Cosovei

Iubito,
Daca as fi un secret,
Ce-ai face cu mine?
M-ai pastra sau m-ai spune?

What the mind can conceive and believe, the mind can achieve.

"Esti derutat", imi spuse si ochii-i erau tristi sau asa mi s-a parut mie. Te-am auzit, dar nu am priceput. Nici acum nu cred ca am priceput. Ce sa fac, sunt greu de cap. As vrea sa-ti fi spus ca de azi pun punct, ca de maine voi lasa in urma totul. Dar eu sunt maestru la despicat firul in patru... Stiu ca ai dreptate. E clar ca ai atins un punct sensibil avertizandu-ma de riscurile la care ma supun. Am senzatia ca nu mai am controlul total, ca in timp, am inceput sa nu mai fiu constient de ceea ce gandesc, de ceea ce simt. Ca si cum exista o forta superioara mie care ma impiedica sa iau o decizie. Stiu care e cea mai corecta alegere si in plus, chiar vreau sa aleg asta, dar ceva ma impiedica. Nu vreau sa-mi plang de mila. Pur si simplu ceea ce tie ti s-a parut firesc sa se intample, ceea ce pe tine nu te-a mirat catusi de putin, pe mine efectiv m-a socat, m-am speriat de propia-mi umbra.

'' I'm leaving your town again and I'm over the ground that you've been spinning. "


Macar n-am mai calcat in strachini. N-am mai ajuns prin papusoi, ce mai, m-am cumintit! Incep sa ma indepartez usor de "taramurile misterioase". [:))] Si chiar e bine deocamdata. Oi vedea pana cand.