"Pendula care te-ai oprit din mers, incerci acum sa mergi in sens invers?"

Cuvintele din titlu nu imi aprtin. Ion Minulescu "poarta vina". Acum ca am lamurit cine e autorul, trebuie sa spun ca am citit si auzit poezia de multe ori acum vreun an, un an si ceva... De atunci si pana acum cateva zile, nu am mai interactionat cu poezia, dar intr-o frumoasa zi de toamna in timp ce ma plimbam alene prin padure.... (Not! :)) ). Deci, intr-o zi in timp ce mergeam spre facultate, mi-au "rasarit" versurile astea in minte. In secunda doi am inteles si de ce. E conditia mea de o vreme, e ceea ce am devenit in cursul unui an plin de surprize, de schimbari, dar la urma urmei, un an plin de Viata. Nu imi place sa regret pentru ca e inutil sa faci asta, e inutil sa privesti in urma atata timp cat inca nu se poate sa retraim trecutul. So, why bother? Cu toate astea, ma gasesc constant prins in gandurile trecutului, traind din amintiri mai mult sau mai putin frumoase (dar pline de Viata, cum spuneam), incercand sa mai surprind momente, trairi si senzatii in prezent asemanatoare celor din trecut. Dar desi nu imi place sa regret, nu inseamna ca trebuie sa iau de bun tot ce am facut si sa continui pe acel drum. Schimbarea e esentiala si atunci, incerc si eu sa fac asta; in fiecare zi ma trezesc cu gandul ca trebuie sa ma intorc din drum, sa ajung din nou la cotitura (chit ca acum, drumul de intoarcere e incetosat al naibii) si sa aleg din nou. Nimeni nu imi poate spune ca nu pot face asta, nimeni nu imi poate spune ce pot si ce nu pot face. Treaba mea daca ma cred un soi de Ghilgames ratacit. Cert e ca am incetat sa mai merg intro anumita directie, am incetat sa ma mai las prada senzatiilor care imi fac rau a doua zi si vreau sa o iau de la capat. Senzatiile sunt bune, nu zic nu. Si sa am pardon, sunt tanar! in cartea noastra, e scris cu litere de tipar ca suntem sortiti sa cadem in ghearele senzatiilor. Deci nu o sa ma invinuiesc pentru decizii luate, pentru alegeri care la urma urmei, mi-au facut si al naibii de mult bine. Ca m-am saturat, ca vreau ceva nou, asta-i cu totul alta mancare de peste.
Deocamdata, eu merg inapoi. Sa ma intorc la cine am fost nu pot pentru ca inca nu stiu sa se fi inventat procedeul ala medical din "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" (si nici n-as vrea asa ), insa imi doresc pe cat posibil, sa ma regasesc. Merg deci, in sens invers. Pana cand? Pai nu spuneam ca drumul e incetosat? De unde naiba sa stiu? Un indrumator pe undeva?... Nu, drumul asta trebuie sa-l parcurg singur.