Ultima melodie pe care am ascultat-o anul asta e cea de "final". Pentru ca voi ma salvati.
Va iubesc. In felul meu.
(N-am pus titlu. E pentru voi. Va stiti.)

Ma depersonalizez aici.

Stau si ma intreb de ceva vreme de sunt viu sau mort.

"Du-te-n baie si uita-te cum arati"

"- Tu ce dai?"
"- Pe mine."
Intradevar, e stupid raspunsul. E stupid atunci cand nu sti ce ai de oferit, cand nu mai ai nici cea mai vaga idee ce poti sa dai, de unde sa scoti acel eu pe care nu-l mai vezi de atata vreme. Eul ala care parea a fi atat de clar, de intact, acum... nu mai e. In sfarsit ai timp sa il cauti. Intoarce-te in timp, intoarce-te mult in timp, vezi cine ai fost, ce-a ramas, fa un bilant, trage linie, concluzioneaza, ia o decizie... Ce naiba tot insir aici? Ce linii,ce concluzii? Cand te uiti in oglinda si nu recunosti omul, ce concluzie sa mai tragi? Dar eu continuu. Si caut.

Monolog in 2

C: Ai observat ?
G: Ce anume?
C: Privirea.
G: ?
C: Privirea spre stanga. In fiecare dimineata. Aceasi privire. O fractiune de secunda. Si apoi merg mai departe. Dar privirea inca mai e.
G: Si?
C: Cum si? De ce? Vreau sa inceteze.
G: Cu ce te deranjeaza?
C: Esti tampit? Credeam ca a trecut, ca m-am linistit, ca sunt bine
G: Esti bine. Sau ma rog, mult mai bine decat inainte. Nu-i nimic ca inca mai privesti spre stanga. Asa trebuie sa fie.
C: De ce? Vreau sa inteleg.
G: Nu mai cauta raspunsuri pentru orice.
C: Eu nu inteleg de unde ai calmul asta. Eu ma dau de ceasu' mortii si tu esti mai mult decat nepasator.
G: Eu trebuie sa fiu calm. E nevoie de cele doua fete. Tu te zvarcolesti, eu imi pastrez calmul.
C: Incep sa nu te mai suport.
G: E abia inceputul.
C: Ce vrei sa spui?
G: Doar ce te-ai trezit, copilu'. Buna dimineata.