Jumatate om, jumatate inger.

C: Asta-i concluzia pe care am tras-o. Ce crezi? E adevarat?
G: Da, este. Depinde acum de tine ce vrei sa fii mai mult.
C: Da... stiu. Dar sunt atat de multe care ma trag in jos.
G: Da. Asa este.
C: Ce sa fac?
G: Tu ce crezi?
C: Nu stiu. De-asta te intreb pe tine. Ajuta-ma!
G: Elibereaza-te.
C: Da,stiu, dar nu e atat de simplu. In teorie e usor, dar in practica...
G: O sa reusesti. Crede in tine si o sa reusesti.
C: Da, vreau.
G: Bun.
C: Gata? Nu-mi mai spui nimic?
G: Ai grija de tine.
C: Incerc.
G: Incearca mai mult.

Aberatii

E cel putin ciudat cu cata usurinta acceptam sa ne automutilam. Din n motive. Suntem de acord si chiar zambim, gandindu-ne ca prin sacrificiul nostru se schimba ceva. Ceva mai presus de noi.
Nu regret ca am acceptat pentru ca nu cred ca a fost in van. Scopul a fost atins. Prin alte mijloace intradevar, dar in definitiv, asta nu are nicio importanta. Si cred ca mutilarea a avut si ea o parte buna in poveste, intrun fel sau altul.
Ma simt insa foarte pacalit. Pentru ca eu vreau sa cred in oameni. Sunt dezamagit si secatuit. Nu mai am vlaga nici pentru mine insumi. Cum sa ma mai lupt eu acum?
Imi pare rau ca nu intelegm mai repede sa invatam din greseli. Nu de alta, dar ne-ar fi mai usor. In general. N-am mai fi niste oameni slabi. Si tristi.

Unde esti, Urania?